Nu fii trist sau nu fi trist? Cum e corect și de ce

A vorbi și a scrie corect românește nu presupune sacrificii majore. Gramatica noastră cea de toate zilele, problemele limbii române interesează tot mai mult oamenii care doresc să respecte bogăția și frumusețea limbii ca bun al întregii comunități naționale. Pentru că limba română „constituie mijlocul principal de comunicare și de înțelegere între persoanele care o vorbesc, acordându-i atenție de prim ordin, nefiindu-le indiferent ce fenomene prezintă ea”, spune N. Mihăescu în preambulul lucrării „Cum e corect”, tipărită la Editura Ion Creangă, București 1973.

Tema propusă în materialul de față are în prim-plan verbul „a fi”, ortografierea acestuia în funcție de mod, timp și număr. Mai exact, când se scrie cu doi de -i și când se scrie cu un singur -i. Deja îl vedem în titlu cu unul singur. Dar nu aici este marea problemă. De aceea, vom parcurge împreună un traseu teoretic spre a înțelege unde anume putem greși în diverse propoziții ce au nevoie de forme ale verbului „a fi”, pentru alte moduri și timpuri, nu numai pentru infinitiv.

Absolut șocant cum s-a spânzurat Stephan Pelger! Găsit cu picioarele pe...

Ireal de ce suferea, de fapt, Stephan Pelger! Lua câte 40 de pastile...

Nu fii trist sau nu fi trist? Cum e corect și de ce

Verbul „a fi” este un veb auxiliar/ajutător, deoarece ajută, de aici denumirea, la formarea unor moduri si timpuri compuse. Prin urmare, are sens abstract, este ca un instrument gramatical. Îl putem defini infinitiv scurt „(a) fi”.

Cum face verbul a fi la modul conjunctiv

La modul conjunctiv trecut (perfect), conjugarea verbului „a fi” se face cu un singur -i: eu să fi fost, tu să fi fost, el/ea să fi fost, noi să fi fost, voi să fi fost, ei/ele să fi fost. Comparativ cu prezentul aceluiași mod, când la persoana a II-a singular, anume tu să fii, este scris cu doi de -i.
Să prezentăm și fraze, ca să fiți mai convinși: Tu să fi fost în locul meu, ce ai fi făcut? Tu să fii nemulțumit de comportamentul copilului tău, ce ai fi făcut?

Un gen de mod tratat neconvențional, atunci când vorbim tot de conjunctiv, este prezumtivul, întrucât exprimă îndoiala, nesiguranța, probabilitatea.

De exemplu: Să fi dormind când te-ai dus la el?

Cum face a fi la modul condițional-optativ

La modul condițional-optativ prezent, conjugarea lui „a fi” se face cu un singur -i: eu aș fi/tu ai fi/el ar fi…cât la trecut: eu aș fi fost, tu ai fi fost…

De ex. Aș fi fost recunoscător prietenilor, dacă ei m-ar fi ajutat la nevoie. Invocăm și prezumtivul. Cu un citat din Sadoveanu: „Ar fi fiind asta dorința prințesei?”.

Cum face a fi la modul imperativ

Modul imperativ nu are timpuri, putând fi diferențiat după două aspecte, unul afirmativ sau pozitiv, celălalt negativ. De asemenea, are doar persoana a II-a singular și plural. Exprimă o rugăminte, un îndemn, o urare, o poruncă. În vorbire este recunoscut după intonație.

La imperativ afirmativ, persoana a II-a, singular, face fii, scris cu doi de -i.

De ex. Fii înțelept și iartă tu pe cel care te-a dezamăgit.

La persoana a II-a, plural, vom scrie fiți.

Fiți mai indulgenți, acolo unde este cazul.

Primul -i face parte din forma de bază a verbului „a fi”, iar al doilea -i constituie terminația persoanei a II-a singular la modul imperativ. Mai jos, vom explica de ce am folosit și forma de plural fiți.

În schimb, la imperativ negativ, lucrurile se schimbă: nu fi, scris cu un singur -i, respectiv nu fiți.

De ex. Nu fi trist, totul se rezolvă în viață. Nu fiți triști!

Cum face a fi la modul gerunziu

La gerunziu, se va scrie cu doi de -i, pentru că un -i aparține cuvântului, iar celălalt face parte din terminația gerunziului-ind. Deci, fiind, nefiind, nemaifiind.

Cu această ocazie, ne amintim de poezia marelui Eminescu „Fiind băiet păduri cutreieram” și considerăm că exemplul este edificator.

În concluzie, se scrie cu doi de -i la următoarele moduri și timpuri:

conjunctiv prezent, persoana a II-a singular- să fii;
imperativ, forma afirmativă- fii;
gerunziu- fiind

Spuneam mai sus despre forma de plural fiți de la imperativ. Este bine să fim atenți la scriere, ca să nu confundăm terminația -ți a persoanei a II-a plural ,cu pronumele reflexiv -ți , deoarece acesta nu poate veni niciodată după un verb la persoana a doua plural.
De ex. Eu ți-am spus să fii atent. Am făcut precizarea, ca să nu ne trezim că cineva va scrie vreodată astfel: Fi-ți voi înșivă.

Repetăm și scrierea cu un singur -i, care se face la:

• imperativ negativ: nu fi, (îl pomenim și pe nu fiți);
• la conjunctiv trecut: să fi fost;
• la condițional-optativ prezent: aș fi, la trecut- aș fi fost.

O situație aparte este atunci când va fi nevoie să-l folosim pe „a fi” la timpul viitor anterior/popular, pentru că va trebui să apelăm la modul conjunctiv, având grijă că metoda este de ajutor doar în limba vorbită și nu în cea literară
De ex. O să fii supărat, deși nu merită (la pozitiv). Nu o să fii supărat, pentru că nu merită (la forma negativă). Ambele scrise cu doi de -i.

Spre final, menționăm refrenul melodiei „Nu fi trist”, interpretată de trupa Voltaj, dorindu-ne ca cel puțin generația tânără să fie atentă la modul de scriere a lui „a fi”.

„Nu fi trist zâmbește/Uită ce nu-ți iese/Lasă tot deoparte/Vino mai aproape/Nu fi trist zâmbește/Uită ce nu-ți iese/Crede doar în tine și o să fie bine”.

Iar celor din generațiile Corinei Chiriac le recomandăm piesa „Inimă nu fi de piatră”, nădăjduind că li se va întipări în memorie forma corectă a lui „a fi”, scris cu un singur -i, la imperativ negativ.

Cititorule, fii sigur pe cele explicate! Nu fi sigur, dacă vei crede că mai tare te-au încurcat. Atunci, caută oriunde vei voi și vino cu contraargumente.