Nu mai e loc de împăcare! Ce decizie au luat Pepe și Raluca în prag de sărbători

Între Pepe și Raluca nu mai există cale de împăcare. Însă, de dragul fetițelor pe care le au împreună, cei doi au luat o decizie în prag de sărbători.

În momentul în care a anunțat divorțul de Raluca Pastramă, Pepe le-a spus fanilor că despărțirea de mama fetițelor sale se va face pe cale amiabilă. Lucrurile, însă, au luat o altă întorsătură și situația a devenit din ce în ce mai complicată. Iar sărbătorile de Crăciun nu i-au prins pe cei doi în relații tocmai bune.

Însă, un lucru este cert! Pepe și Raluca nu vor sub nicio formă ca fetițele lor să fie afectate de ruptura dintre cei doi. Așa că, de sărbători, Maria și Rosa vor petrece timp cu ambii părinți, dar în zile diferite.

”Ele vor sta o zi cu Raluca, iar în altă zi vor merge în vizită la vila lui Pepe, ambii pregătindu-le un munte de cadouri sub brad. Fetele au fost confuze în primele zile, atunci când mama şi tatăl lor nu mai locuiau împreună. Nimeni nu ştia cum să le explice. Dar, mai apoi, părinții le-au convins ca așa e mai bine și că le vor iubi mereu. Fetele par să se fi împăcat cu situația, sunt din nou vesele.

Ambii părinţi îşi idolatrizează copiii. Şi, din fericire, toţi văd că nu se ceartă pe zilele de vizită, când, unde şi cum poate veni tatăl să-şi vadă fetele. Fiindcă Maria şi Rosa Alexandra stau din prima clipă a separării cu mama lor, Pepe pare să fi realizat şi el că fetele trebuie să rămână la Raluca”, a declarat o persoană apropiată cuplului pentru impact.ro.

Pepe și Raluca, partaj de 1.500.000 de euro

Conform surselor noastre, cei doi (încă) soți dețin în acest moment bunuri mobile și imobile în valoare de aproximativ 1.500.000 de euro. (CITEȘTE ȘI: RALUCA PASTRAMĂ, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE PEPE A ANUNȚAT DIVORȚUL)

Pe lista de partaj a lui Pepe și a Ralucăi se regăsesc următoarele: casa din zona Pipera, unde cei doi au locuit împreună până de curând și care este evaluată la 400.000 de euro; casa în care Raluca Pastramă a înființat grădinița pe care o administrează, evaluată la aproximativ 650.000 de euro; barul pe două etaje, deschis de Pepe în Calea Victoriei, evaluat la 550.000 de euro; o mașină Porsche Macan de aproximativ 65.000 de euro, dar și alte mașini luxoase.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Click.ro
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Grindeanu reacționează în scandalul presupuselor declarații ale ambasadoarei SUA în Grecia și condamnă manipularea din spațiul public în privința unei legături între PSD, ambasadoare și dărâmarea Guvernului Bolojan
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!