O femeie din Siliștea, județul Suceava, a născut în ambulanța SMURD

O femeie din Siliștea, județul Suceava, a născut în ambulanța SMURD

Doi kilometri mai avea ambulanța SMURD până să ajungă la spital, unde ducea o femeie ce urma să nască din clipă în clipă. A și făcut-o, de altfel, chiar în mașină.

Femeia de 42 de ani din localitatea Siliștea, județul Suceava, avea să nasc ȘI: ă în ambulanța SMURD, sâmbătă seara. A fost asistată la naștede de paramedici și a adus pe lume un băiețel, anunță Mediafax. (CITEȘTE ȘI: LAURA WHITMORE A NĂSCUT ÎN SECRET PRIMUL COPIL. PREZENTATOAREA ȘI SOȚUL EI, SURPRINȘI CÂND AU PĂRĂSIT MATERNITATEA ÎMPREUNĂ CU BEBELUȘUL)

O femeie din Siliștea, județul Suceava, a născut în ambulanța SMURD

Potrivit ISU Suceava, ”pompierii militari, membri ai echipajului SMURD de la Punctul de Lucru Dolhasca, au fost solicitați sâmbătă seara să intervină în localitatea Siliștea pentru transportul la spital al unei femei gravide, care prezenta contracții.”

Pacienta, în vârstă de 42 de ani, mamă a 8 copii, îl aștepta pe al nouălea. Femeia a avut dureri încă de dimineață, însă pe seară acestea au crescut în intensitate și a sunat la 112. „Ambulanța SMURD a pornit spre Maternitatea Fălticeni, și tot drumul, destul de lung, băieții au încurajat-o pe femeie – «Mai avem puțin, imediat ajungem!», în speranța că vor ajunge la timp… Însă, cu doi kilometri înainte de destinație, bebelușul n-a mai avut răbdare…”, au transmis reprezentanții ISU Suceava. (NU RATA: VEȘTI MARI DIN SHOWBIZ-UL INTERNAȚIONAL! ACTRIȚA RACHELLE ANN GO A NĂSCUT UN BĂIEȚEL)

Paramedicii, echipați corespunzător și cu kitul de nașteri pregătit, au asistat femeia, care a născut un băiat de 3,180 kilograme. Bebelușul a fost preluat de medicul de gardă, care l-a monitorizat și i-a asigurat, pe mamă și pe paramedici, că totul e în regulă.

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Theo Rose, depășită de prima criză de furie a lui Sasha! Și-a sunat soțul să vină în ajutor: „Nu mai puteam”
Click.ro
Theo Rose, depășită de prima criză de furie a lui Sasha! Și-a sunat soțul să vină în ajutor: „Nu mai puteam”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!