O fetiţă de 11 ani riscă să rămână oarbă din cauza unei petarde, iar un băiat s-a ales cu arsuri grave tot de la o petardă, ambele cazuri fiind înregistrate la Spitalul Judeţean din Slatina, judeţul Olt.
Ieri, o fetiță de 11 ani din Șerbănești a ajuns la Spitalul de Oftalmologie din București după ce ochiul drept i-a fost traumatizat în urma exploziei unei petarde. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, copila ar fi găsit pe stadă o petardă neexplodată căreia i-a dat foc. Pentru că a întârziat să arunce petarda, aceasta i-a explodat în față, bucăți din obiecitul pirotehnic lovind-o în ochi.
Medicii bucureșteni au introdus-o pe copilă direct în sala de operație și încearcă acum să-i salveze ochiul traumatizat.
Un alt copil de aceeași vârtă, din Slatina, a golit praful dintr-un obiect pirotehnic pe o coală de hârtie și s-a ascuns sub o pătură unde i-a dat foc. Flăcările i-au afectat fața. Și el a fost transferat la un spital bucureștean pentru ca medicii specialiști să-i salveze vederea.