O româncă a recunoscut că și-a înjunghiat soțul austriac ”din întâmplare”, în timp ce îi gătea o gustare

Publicat: 10/03/2019 | 19:35

În urmă cu o săptămână, un patron austriac a fost găsit mort, cu un cuţit de bucătărie înfipt în piept. Dacă inițial s-a considerat ca fiind un accident, soția lui, româncă, a recunoscut că l-a înjunghiat. 

Petronela Mariana, o româncă de 30 de ani, a fost arestată în Austria şi transferată la închisoarea din Salzburg, fiind acuzată că şi-a ucis soţul, patronul celebrului restaurant „Lisa Alm”, din staţiunea Flahau.

Deşi, în primă fază, anchetatorii au crezut că este vorba despre o sinucidere, medicul legist a exclus această variantă. Susţine că a fost vorba despre un act sângeros.

Imediat, procurorii austrieci şi-au îndreptat atenţia către româncă, mai ales că martori au spus că cei doi avuseseră un scandal nu cu mult timp înainte ca austriacul să fie găsit fără suflare.
Imediat după ce soţul ei a fost descoperit mort, tânăra de 30 de ani s-a retras la o prietenă, aproape de frontiera cu Germania, scrie oe24.at.

Românca s-a predat

Când, însă, a aflat că pe numele ei a fost emis un mandat internaţional de arestare, femeia s-a predat poliţiei.
În timpul audierilor, Petronela a declarat că, într-adevăr, s-a certat cu soţul ei, şi, din întâmplare, avea în mână un cuţit, pentru că tocmai pregătise o gustare.

Tot ce a urmat, spune femeia, a fost un accident. Anchetatorii nu cred o iotă din explicaţiile româncei, ci spun că femeia, fostă chelneriţă, a comis crima cu sânge rece. Drept urmare, Petronela Mariana T. a fost arestată preventiv şi transferată la închisoarea din Salzburg.