O școală din Iași s-a închis, după ce doi angajați au fost confirmați cu noul coronavirus! Situațiile finale ale elevilor rămân neîncheiate

Autor: Anna Caba
Publicat: 03/06/2020 | 20:05
O școală din Iași s-a închis, după ce doi angajați au fost confirmați cu noul coronavirus! Situațiile finale ale elevilor rămân neîncheiate

Chiar în ziua în care trebuiau să înceapă orele de pregătire pentru Evaluarea Națională, o școală din Iași și-a închis porțile. În rândul angajaților au fost depistate două persoane care erau infectate cu virusul COVID-19.

Școala ”Titu Maiorescu” din Iași și-a suspendat activitatea luni. Se care că la nivelul instituției au fost efectuate preventiv nouă teste, după ce soția unuia dintre angajați fusese confirmată cu coronavirus și internată. În urma rezultatelor testelor a reieșit faptul că mecanicul auto al școlii este infectat, motiv pentru care unitatea de învățământ a fost închisă. (CITEȘTE ȘI:  CALENDAR ȘCOLAR 2020 – 2021. CÂND AU ELEVII VACANȚE ȘI CÂND SUNT PROGRAMATE BAC-UL ȘI EVALUAREA NAȚIONALĂ)

Ulterior a mai venit confirmarea că încă un angajat al școlii are coronavirus, el fiind contact direct al primei persoane infectate. În acest moment mai sunt așteptate rezultatele la cinci teste. (VEZI ȘI: SCHIMBĂRI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE EVALUAREA NAŢIONALĂ ȘI BACALAUREATUL! KLAUS IOHANNIS A ANUNȚAT O A DOUA SESIUNE)

”În cursul nopții de luni, după ce am primit rezultatele, am luat măsura de a anunța elevii și părinții de suspendarea cursurilor de pregătire pentru Evaluarea Națională.

De asemenea, am suspendat întreaga activitate în școală, chiar și a activității cadrelor didactice care trebuiau să încheie în această perioadă situațiile școlare. A fost anunțat DSP-ul, ISJ-ul, iar acum așteptăm rezultatele anchetei epidemiologice”, a declarat Oana Mirela Ichim, directorul școlii.

Elevii rămân cu mediile neîncheiate

Din cauza faptului că școala s-a închis, situațiile școlare ale elevilor au rămas pentru moment neîncheiate. În acest caz urmează să se stabilească o soluție optimă care să nu afecteze elevii.

„În urma deciziei DSP, activitatea didactică a fost suspendată până când va deveni un spațiu sigur. Elevii își continuă activitatea online, cu profesorii care susțin disciplinele din probele de evaluare”, a declarat Luciana Antoci, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Începând cu data de 2 iunie, la școala ieșeană trebuiau să se prezinte 100 de elevi și cinci profesori, doi de română și trei de matematică. În total, activitatea este asigurată la școală de 90 de cadre didactice, care continuă cursurile și pregătirea în mediul online.

Citește și...