O tânără de 23 de ani din Botoșani şi-a înjunghiat ambii fraţi cu o sticlă

Publicat: 25/04/2019 | 16:54

O tânără de 23 de ani şi-a înjunghiat ambii fraţi cu o sticlă, după un scandal pornit de la alcool la primele ore ale dimineţii. Incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, într-un sat din comuna Frumuşica. Bucuroşi de revedere, cei trei fraţi, doi bărbaţi de 20 şi 23 de ani – care sunt din judeţul Neamţ şi o fată de 23, din localitate – s-au apucat să petreacă.

Numai că, pe fondul unor frustrări ale trecutului, că au început să se certe. De la reproşuri şi înjurături s-a ajuns la bătaie, iar fataa pus mâna pe o sticlă pe care a spart-o, şi i-a atacat pe cei doi. Amândoi au fost răniţi. Bărbaţii au sunat la 112 pentru a cere ajutor, iar la faţa locului a ajuns o ambulanță. Fratele de 20 de ani a refuzat transportul la spital, însă bărbatul de 23 a fost dus la Urgenţe, acolo unde cadrele medicale l-au diagnosticat cu o plagă înjunghiată, nepenetrantă. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost externat la domiciliu, informează monitorulbt.ro.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie şi se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.

Citește și...