Oana Roman, imagini din noua casă. Vila de 160 000 de euro e aproape gata

Oana Roman îşi vede visul cu ochii, după ce a locuit ani de zile la bloc, vedeta se va muta curând într-o vilă spaţioasă de aproximativ 160.000 de euro. Chiar dacă apartamentul avea o suprafaţă generoasă, de 118 mp, Oana a preferat o casă, care să aibă şi curte, care se află în zona Pipera.

Oana Roman a arătat imagini din vilă, care este aproape gata şi speră că se va muta cât de repede în ea. „Sunt foarte bucuroasă, chiar este o realizare pentru mine. Mi-am dorit o casă cu mai mult spaţiu ca să stea şi mama cu noi. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, am  găsit o casă superbă care are în jur de 300 de mp, 4 dormitoare, 2 livinguri, garaj, terase şi o curte de 1.000 de mp.

Avem o livadă frumoasă cu piersici, caişi, meri, dar şi o vie, chiar suntem norocoşi. Ne vom muta în noiembrie, pentru că vom face lucrări de amenajare care vor dura două luni. Mama va avea spaţiul ei. Abia aştept să petrecem Crăciunul în casă nouă”, declara Oana Roman acum câteva luni.

De unde a avut Oana 160.000 de euro pentru vila din Pipera

După ce s-a zvonit că Oana Roman s-ar fi îmbogățit în urma evenimentelor cu ștaif pe care le organizează pentru milionari, ea a declarat că lucrurile nu stau tocmai așa. În plus, a subliniat fiica lui Petre Roman, ea și-a vândut apartamentul ca să poată să își cumpere vila impunătoare pe care a pus ochii de ceva vreme. Fosta prezentatoare și soțul său, Marius Elisei, au plătit pe casa luxoasă 160.000 de euro.

“Eu am vândut apartamentul în care locuiam ca să pot să-mi cumpăr casa asta. Nu mi-au venit bani din cer. E adevărat că îmi merge bine în ultima vreme, organizez multe evenimente importante, dar totuşi nu câştig atât de mult pe cât aş merita eu. Nu înseamnă că mă scald acum în bani, nu e chiar aşa. Eu mă trezesc cu noaptea în cap şi mai vin acasă după miezul nopţii. Am noroc cu Marius, că stă cu copilul”, a dezvăluit Oana Roman pentru click.ro.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli