Oana Zăvoranu acuză un plan ascuns în clinica sa: „Au venit să fure”

Oana Zăvoranu a aruncat platoul Dan Capatos Show în aer! Aceasta susține că relația ei a fost sabotată din interior, de oameni care știau exact unde să apese. La emisiunea lui Dan Capatos, Oana a dat cărțile pe față despre perioada în care a fost despărțită de Alex. CANCAN.ro are toate detaliile!

Oana ne-a descris exact momentul în care acești „prieteni” ar fi intervenit. Spune că s-au apropiat de ea exact când era vulnerabilă, dar intențiile lor ar fi fost complet necurate. Vezi emisiunea integrală aici!

„Eu mi-am dat seama că există o relație extraconjugală a lui Alex, luat de val, de cap. A zis că nu e adevărat, cum fac toți bărbații. Cine a apărut în peisaj? Horia cu Eli, care s-au sucit, care au încercat să-mi bage și mie pe gât pe unul, pe altul, dar la mine nu a fost să fie. Ei erau pregătiți în orice variantă, erau prieteni și cu mine, și cu el. Care pica, picam eu sau el, mă combinau.”

Totul, în viziunea ei, a fost un plan bine pus la punct, în care încrederea a fost câștigată doar pentru a fi folosită mai târziu. Iar rezultatul? Un haos total în viața ei.

„Au venit salvatorii: hai să-ți arătăm, păi tu nu știi lângă cine stai. Nu vrem să-ți facem sânge rău, dar nu meriți asta. Vrei să te duc acum să vezi că e la el? Vlădescu, acest nemernic, care a avut tupeu să spună că eu sunt în patru labe și fac ca lupul. L-am ținut în casă, a dormit pe jos la noi, pe saltea, vreo trei luni.”

Cu fiecare detaliu, povestea capătă proporții de film. Oana susține că nimic nu a fost spontan, iar totul ar fi fost pregătit din timp, până la cele mai mici detalii.

„Ei au premeditat, nu doar au construit. S-au dat prieteni foarte buni cu noi, am ieșit împreună, apoi eu nu mai ieșeam. Ei ieșeau cu Alex și îmi spuneau: stai liniștită, e cu noi. Între timp, i-au băgat o păcănistă pe gât. Alex, până la acești indivizi, nu intrase în viața lui în cazino niciodată.”

Lovitura din business: „Am avut încredere și am pierdut controlul”

Scandalul nu s-a limitat la viața personală. Oana ne-a spus că lucrurile au degenerat și în plan profesional, unde ar fi fost influențată să ia decizii care au costat-o mult.

„L-am băgat pe el în clinică, că spunea că se pricepe la tot. Eu eram bulversată, supărată pentru că îl iubesc pe Alex. Suntem de 11-12 ani. Mi-a spus: dacă vin în clinică, trebuie să dispară socrul tău. Ca să poată să fure. Eu nu știam că acest Horia Vlădescu este o pușlama, un pușcăriaș. A făcut pușcărie în Germania, nouă luni, pentru carduri. Ei nu au viață, sunt obsedați de mine și de Alex. Trec pe stradă și strigă hoții la pușcărie. I-am lăsat să conducă tot, eu eram plecată, aveam emisiuni, seriale, nu aveam timp. Îmi spuneau: stai liniștită, clinica e perfectă. Ca și cum ai fi tu acolo. Nu e nicio problemă.”

Emisiunea integrală se poate urmări AICI:

CITEȘTE ȘI:

Oana Zăvoranu face dezvăluiri de senzație în direct la Dan Capatos Show+ Julian Plaza, primele declarații după ce și-a anunțat candidatura în Birmingham

Clinica de lux a Oanei Zăvoranu, demolată bucată cu bucată! Aparatele de milioane au fost ridicate în urma executării

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Click.ro
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
Gandul.ro
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta