Oltenii au digerat greu înfrângerea suferită în Moldova contra FC Botoşani, echipă pe terenul cărteia nu au reuşit niciodatăsă obţină vreun punct în cinci confruntări directe în Liga I. Oltenii s-au văzut nevoiţi să se recunoască învinşi în duelul cu FC Botoşani, elevii lui Costel Enache impunţându-se graţie unui euro-gol marcat de Gerorge Miron în primul minut de prelungire al primului mitan, partida contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.
„Este o înfrângere care mă doare pe mine personal, cred că şi pe colegii mei, noi nu am venit aici să luăm un puct, am venit să luăm toate cele trei puncte. Am vorbit înaintea partide că ei joacă foarte tare la început, sunt foarte agresivi, apoi a venit şi golul marcat de Miron, care a complicat şi mai mult jocul. Nu mai contează că acum meciul s-a terminat, prima repriză a fost a lor, noi ne-am trezit prea târziu aşa că plecăm acasă fără vreun punct. Acesta e jocul lor, agresivi, au stat foarte bine în teren, la noi a fost, aşa… o zăpăceală, am încercat să jucăm cu minge lungă, ceea ce nu e bine pentru că noi suntem jucători mici în atac. E dureros că niciodată nu am reuşit să învingem aici, am amintiri neplăcute din cauza asta”, a declarat Alexandru Băluţă la flash-interviurile de după meci.
În urma înfrângerii de la Botoşani, oltenii lui Mangia au rămas pe locul 3 cu 36 de puncte, avândcu un un punct mai mult decât moldovenii.
În runda viitoare, oltenii vor primi pe teren propriu vizita campioanei, Viitorul.
Cristi P.