Operația Elenei Udrea s-a terminat! Informații de ultimă oră despre starea soției lui Adrian Alexandrov

Elena Udrea a fost supusă duminică unei intervenții chirurgicale de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, după ce a acuzat dureri abdominale severe. Iată informații de ultimă oră!

În dimineața zilei de duminică, Elena Udrea a fost transportată cu ambulanța din Penitenciarul Târgșor, unde își execută pedeapsa, direct către spital. Potrivit unor surse agerpres din interiorul penitenciarului, intervenția nu a putut fi amânată, iar starea pacientei impunea îngrijiri medicale urgente.

Penitenciarul de femei Târgșorul Nou a transmis un comunicat de presă despre starea soției lui Adrian Alexandrov.

„Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou la orele 05.30 persoana privată de libertate U. E.G. a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112. La ora 06.00 ambulanța s-a prezentat la unitate și în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei”.

CITEȘTE ȘI: Cum arată Elena Udrea, după atâția ani de închisoare. Singura imagine recentă cu ea, de la tribunal

Cum se simte Elena Udrea după operație

Elena Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, o inflamație a vezicii biliare cauzată de prezența pietrelor biliare, care a necesitat operație imediată. Potrivit unor surse medicale, intervenția a decurs bine, iar fostul ministru se află acum în secția de terapie intensivă, sub strictă supraveghere.

Surse apropiate anchetei susțin că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cabinetul medical al penitenciarului era închis, o problemă tot mai frecventă în sistemul penitenciar românesc, din cauza lipsei de personal.

În ultima perioadă, Elena Udrea a trecut prin mai multe momente tensionate. Joi, 26 iunie 2025, aceasta a fost dusă la Judecătoria Ploiești, unde s-a discutat cererea sa de eliberare condiționată. Fostul ministru al turismului a cedat emoționat în timpul audierii și, cu lacrimi în ochi, a făcut apel către magistrați să o elibereze. Decizia urmează să vină pe 1 iulie. De altfel, Adrian Alexandrov a susținut că stresul și-a pus amprenta asupra stării de sănătate a partenerei sale.

„Elena a fost transportată de urgență la spital undeva în jur de ora 6 dimineața, acuzând o stare de rău accentuată. Probabil stresul acumulat în ultimele săptămâni și în toată perioada aceasta plină de încercări, epuizarea fizică și psihică și lipsa oricărei alte forme de sprijin uman, inclusiv imposibilitatea de a primi o permisie pentru a-și vedea fetița au contribuit major. Ea a mai avut mici semne de dureri, să zic așa, dar a tratat oarecum superficial toată povestea, dar se pare că azi dimineața a avut dureri atât de mare încât a fost nevoită să sune la ambulanță”, a declarat Adrian Alexandrov la Realitatea Plus.

CITEȘTE ȘI: Revoltător! Cum a aflat Adrian Alexandrov că Elena Udrea a fost dusă la spital pentru a fi operată. Ce dorință a avut soția lui

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri