Orban face primul pas: vrea redeschiderea restaurantelor! Discuție cu patronatul HoReCa

Orban face primul pas: vrea redeschiderea restaurantelor! Discuție cu patronatul HoReCa

Ludovic Orban are de gând să redeschidă restaurantele. În acest sens, premierul va avea o discuție, joi, cu reprezentanții HoReCa. Orban a anunțat că va avea o întrevedere și cu miniştrii sănătăţii, economiei şi internelor, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţii HoReCa.

CITEȘTE ȘI: LUDOVIC ORBAN A ANUNȚAT NOUA ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ! NOILE MĂSURI AU INTRAT ÎN VIGOARE DE ASTĂZI

“Nu mai sunt multe restricţii. Mai sunt de deschis restaurantele în spaţii închise, cinematografele, sălile de spectacol, nu sunt meciuri cu spectatori şi mai sunt câteva restricţii legate de organizarea competiţiilor sportive. Mâine, o să am o şedinţă cu domnul ministru Tătaru, cu domnul ministru Vela şi cu domnul ministru Popescu şi vom invita reprezentaţii HoReCa la discuţii, pentru a pregăti reglementarea privind deschiderea restaurantelor, care, evident, o vom hotărî când condiţiile epidemiologice vor permite.

Dar și când vom avea garanţia că şi companiile care administrează restaurantele se vor implica şi vor asigura respectarea regulilor de protejare a sănătăţii cetăţenilor, pentru că, din păcate, dacă te uiţi pe la mai multe terase ce se întâmplă, se vede foarte clar că nu se respectă regulile care au fost stabilite şi există o creştere semnificativă a riscului de răspândire a virusului din cauza nerespectării acestor reguli”, a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Orban face primul pas: vrea redeschiderea restaurantelor!

Dar și amenzile vor crește în această situație, iar controalele vor fi mai frecvente. “Este suficient să te duci pe plajă, să te duci pe terasă, într-un în loc public şi să vezi că foarte mulţi nu respectă regulile. În condiţiile acestea, evident că a crescut numărul de cazuri şi este evident că trebuie să mobilizăm din nou toate autorităţile care au atribuţii de control, pentru a începe să dea amenzi, pentru a impune conformarea agenţilor economici, conformarea cetăţenilor la respectarea regulilor.

NU RATA: E OFICIAL, HOTĂRÂREA TOCMAI A FOST LUATĂ! ORBAN A TĂIAT ÎN CARNE VIE: HOTELURILE ȘI TERASELE, ÎNCHISE DACĂ NU RESPECTĂ REGULILE SANITARE

Asta nu o facem că vrem noi, o facem pentru că pur şi simplu este obligatorie pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor. Trebuie date amenzi, dacă nu se respectă regulile. Vă spun sincer, până acum am mizat pe implicarea actorilor instituţionali şi a companiilor, pentru că nu putem noi controla toate terasele, de exemplu, nu putem controla toate magazinele din România”, a adăugat Ludovic Orban.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri