Otniela, schimbare de job! Ce proiect nou pregătește blondina

Otniela, schimbare de job! Ce proiect nou pregătește blondina

Otniela Sandu a atras atenția publicului prin apariția la emisiunea „Ferma”. Atitudinea pozitivă, vibe-ul bun și asemănarea cu artista internațională, Shakira au făcut-o pe Otniela să atragă toate privirile și să rămână în mintea telespectatorilor.

Otniela a absolvit Facultatea de Jurnalism, iar apoi a început o carieră de make-up artist, unde s-a făcut repede remarcată. Însă blondina și-a dorit mereu să fie actriță. A mai cochetat în trecut cu actoria, dar acum s-a pus serios pe treabă.

În prezent merge la cursurile de actorie predate de Lucian Papadopol, Dragoș Bucur și Cristian Băbuța, unii dintre cei mai apreciați oameni din domeniu. Conform verdict.ro, Otniela deja a făcut primul pas spre cariera de actriță pe care o visează. Ea a primit un rol în noul proiect a lui Iura Luncașu, numit „Investitorii”.

„Deja se știa că eu asta îmi doresc să fac, am tot spus, am fost și la casting-uri, plus alte mici proiecte de actorie. Propunerea a venit la momentul potrivit, în situația potrivită și atunci am avut parte din rolul ăsta”, a povestit Otniela pentru verdict.ro.

Se pare că Otniela a luat rolul din prima, iar personajul pe care îl interpretează i se aseamănă puțin. „Este cumva ceva ce nu aș face eu, sunt cumva două bucățele, prima parte e mai aproape de cum sunt eu, iar a doua nu prea. A fost totul o provocare pentru că a fost la un al nivel.”, a mai declarat ea.

VEZI AICI INTERVIUL COMPLET CU OTNIELA

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Click.ro
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Digi 24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Digi24
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Cine este Siegfried Mureșan, desemnat premier de Nicușor Dan. Omul Elenei Udrea, a fost finanțat de afaceristul „Pinalty” în campania alegerilor europarlamentare din 2014. Din poziția de europarlamentar, l-a atacat pe fiul lui Donald Trump
Gandul.ro

IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist
Mediafax Spania
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist