Pare că timpul nu a trecut peste ea! Cum arată prima soție a lui Cătălin Crişan

În urmă cu ceva ani, Cătălin Crișan și Lucia Bubulac formau un cuplu. După divorțul din anul 2011, cei doi nu și-au mai vorbit și au ajuns la cuțite. Acum, fosta soție a artistului și-a văzut de viața ei și pare că timpul nu a schimbat-o.

Lucia Bubulac arată mai bine ca niciodată, mama a doi copii, femeia pare că nu s-a schimbat deloc. O fotografie postată recent o arată la fel  ca pe vreme când avea o relație cu Cătălin Crișan. Timpul pare că a ocolit-o și nu și-a pus amprenta asupra ei.

Cătălin Crișan și Lucia Bubulac au format un cuplu până în anul 2011, atunci când au divorțat. Dacă despărțirea a fost una pașnică, la trei ani după a început cu adevărat războiul. Cei doi și-au aruncat cuvinte grele, iar la mijloc au fost prinși Daria, în vârstă de 19 ani acum, și Raris, în vârstă de 16 ani, cei doi copii ai cuplului.

Scandal de proporții

Cel de-al doilea divorț prin care a trecut Cătălin Crișan, a deschis un scandal de proporții cu prima soție. Lucia a declarat atunci că a doua soție a artistului i-a distrus căsnicia și au fost aruncate cuvinte grele.

„Este foarte supărat pe prima lui soție. Considera că de la ea i se trag toate relele. Spune mereu apropiaților că va demonstra că Lucia bea alcool în timpul căsniciei și că, atât ea cât și mama ei, i-au făcut viața un coșmar. Nu o mai suporta și nu cred că exista cale de împăcare între ei”, a declarat un apropiat al artistului, potrivit impact.ro.

Lucia Bubulac a scos, la vremea respectivă, și ea armele din dotare și a avut de făcut mai multe acuzații la adresa artistului.

”Să spună ce vrea și să aducă și dovezi. Nu mă mai miră nimic în acest moment, dar absolut nimic, atunci când vine vorba despre fostul meu soț. Pe el l-a deranjat că am spus adevărul. Este supărat că i-am stricat imaginea, însă nu am făcut deloc acest lucru. Doar am spus adevărul. Îl invit și pe el să facă același lucru”, a declarat Lucia Bubulac, pentru aceeași sursă.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!