Acasă » Știri » Patru bărbați din Suceava au fost reținuți, după ce au furat tablă și unelte electrice din curtea unei biserici

Patru bărbați din Suceava au fost reținuți, după ce au furat tablă și unelte electrice din curtea unei biserici

De: Loredana T. 11/10/2019 | 11:33
Patru bărbați din Suceava au fost reținuți, după ce au furat tablă și unelte electrice din curtea unei biserici

Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii din Suceava după ce au furat din curtea unei biserici din localitatea Șcheia două tone de tablă din cupru și 25 de unelte electrice.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii au făcut zece percheziții la locuințele a opt persoane din localitățile Cajvana, Solca, Marginea și Voitinel, în cadrul cărora au fost găsite cele 814 coli de tablă furate, care cântăresc două tone, și 25 de unelte, toate furate din curtea unui lăcaș de cult din localitatea Șcheia.

Polițiștii au început urmărirea penală față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, care au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de furt calificat.

Potrivit polițiștilor, cei patru vor fi prezentați vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Tags: