Paula și Morgan au decis să se „abțină” până se căsătoresc. Ce au aflat în noaptea nunții, imediat după ce au decis să treacă la fapte

Paula și Morgan au decis să se "abțină" până se căsătoresc. Ce au aflat în noaptea nunții, imediat după ce au decis să treacă la fapte
Paul și Morgan, cei doi tineri care au trecut la fapte abia după nuntă

Povestea a doi tineri a devenit virală și a făcut înconjurul lumii după ce au dezvăluit public că au decis să se „abțină” până la noaptea nunții! Cuplul s-a căsătorit în anul 2016, însă recent ei au făcut publice detalii inedite din relația lor amoroasă și i-au lăsat pe mulți mască. Ce au aflat imediat după ce au decis să treacă la fapte?

Paul și Morgan Olliges din SUA și-au pus pirostriile în anul 2016, însă înainte de asta au avut o relație bizară. Cei doi sunt creștini de religie și au avut anumite concepții privind relațiile intime. Nu și-au dorit să aibă parte de apropieri înainte de noaptea nunții. Decizia lor a fost considerată bizară de mulți, căci vremurile nu mai sunt cele de altădată. Sunt virali în mediul online, mai ales pe platforma YouTube acolo unde postează diverse clipuri din viața lor de zi cu zi.

Printre altele, cei doi tineri au dat din casă și au povestit, în văzul tuturor, că nu au avut parte de relații intime până-n noaptea nunții. Au așteptat să se cunune religios, apoi au trecut la fapte. Momentul a fost considerat unul ciudat pentru mulți utilizatori din mediul online, căci au relatat astfel de detalii intime în fața tuturor.

CITEȘTE ȘI: MAI RAR AȘA CEVA! CUM S-A ÎMBRĂCAT ACEASTĂ MIREASĂ, LA PROPRIA-I NUNTĂ

Paul și Morgan, cuplul care și-a expus situația intimă pe internet

Problemele cu care s-au confruntat în noaptea nunții

Cei doi tineri au povestit cum s-au „abținut” de la relațiile intime până-n noaptea nunții. Apoi, au dat-o în bară! Paul a relatat că lucrurile au fost luate pas cu pas apoi, căci graba a stricat treaba. Tânărul i-a îndemnat pe toți cei care așteaptă prea mult „momentul cel mare” să nu aibă așteptări prea mari de la început. Luna de miere nu trebuie să fie perfectă din prima!

S-au cunoscut mai bine pe parcursul căsniciei, iar astăzi au și un copil împreună. Totul le merge ca pe roate, chiar dacă primele zile din mariaj au cam scârțâit din cauza relației intime. Pentru că au trecut printr-o astfel de situație, grea de înțeles pentru unii tineri, Morgan și Paul au oferit câteva sfaturi.

„Odată ce te căsătorești… nu te aștepta ca sexualitatea și lucrurile aventuroase și nebunești și grozave să treacă de la zero la 100 chiar de la poartă”, a spus Paul.

„Dă-ți seama că va dura ceva timp și dacă aș fi realizat asta înainte de a mă căsători, nu aș fi scos frișca în luna de miere. A fost o idee proastă, a făcut-o pe Morgan să plângă”, a adăugat el, râzând.

Morgan a continuat povestea: „Eram la trei zile de la căsătorie, în Miami, Florida, în luna de miere, iar el aduce o cutie de frișcă și eu sunt ca și acum [cu ochii mari].”

El a răspuns: „În mintea mea a fost – „Sunt în sfârșit căsătorit, acum primesc totul în viața noastră sexuală, hai să ne dezlănțuim” – iar Morgan l-a contrazis: „Omule, hai s-o luăm încet”.”

CITEȘTE ȘI: OANA ZARA SCHIMBĂ PREFIXUL. CE SPUNE ACTRIȚA DESPRE NUNTĂ, DUPĂ 9 ANI DE RELAȚIE CU BOGDAN MEDVEDI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!