Acasă » Știri » Peste 400 de mineri protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara

Peste 400 de mineri protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara

De: Cancan 11/12/2014 | 08:25
Peste 400 de mineri protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara

Peste 400 de mineri din schimbul întâi de la minele Lonea, Lupeni şi Vulcan care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul întâi protestează, joi dimineaţă, în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani.

Acestia cer demisia conducerea societăţii, pe care o acuză de incompetenţă. Cei aproximativ 400 de mineri, îmbrăcaţi în salopete de lucru şi cu lămpi de mină, au decis, luni dimineaţă, să se solidarizeze cu colegii lor de la Lonea care au declanşat protestele cu o zi în urmă. Minerii au făcut un foc în curtea CEH, iar de câte ori ajunge la sediu câte un reprezentant al administraţiei aceştia huiduie şi strigă „Hoţii”, „Demisia”, Nu ne enervaţi, că o să regretaţi”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Hoţii, hoţii” şi au cântat „Deschide uşa, creştine”.

protest

Liderul minerilor de la Vulcan, Ioan Ciobotaru, a spus că minerii din schimbul patru de la Lonea care s-au blocat în subteran miercuri noapte au ieşit din mină joi, în jurul orei 7.00, în timp ce ortacii care au protestat, pe parcursul nopţii, în curtea Complexului Energetic Hunedoara au plecat acasă, fiind înlocuiţi de colegii lor din schimul întâi. Minerii aşteaptă să ajungă de la Deva directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, unul din membrii echipei de conducere căruia ei îi cer demisia.

Citeste si

Sinuciderea avocatului lui Marian Iancu a starnit proteste la Curtea de Apel Bucuresti! Afla ce s-a intamplat!

PROTEST de amploare in Capitala! Maturatorii au iesit in strada!

Protestele minerilor au început miercuri seară, la schimbul al treilea, la Lonea, unde ortacii au decis să nu mai intre în subteran, nemulţumiţi de lipsa echipamentelor de lucru, de „minciunile” şi „incompentenţa” şefilor, pe care îi acuză că le pun în pericol locurile de muncă.

Sursa: mediafax

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de 1 MAI
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Dana Roba, în lacrimi după ce familia lui Daniel Balaciu a amenințat-o că îi ia fetițele! Ce părere are Doctorul Psiholog Ion Duvac despre această situație
Dana Roba, în lacrimi după ce familia lui Daniel Balaciu a amenințat-o că îi ia...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
Ioana Simion, declarații misterioase despre mariajul cu Ilie Năstase: ”Este dureros ce mi se întâmplă. Nu mai pot”
Ioana Simion, declarații misterioase despre mariajul cu Ilie Năstase: ”Este dureros ce mi se întâmplă....
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...
Orașul din România unde nu e bine să trăiești astăzi. Locuitorii nu știu cât e de periculos
Orașul din România unde nu e bine să trăiești astăzi. Locuitorii nu știu cât e...