Bilantul cutremurului urmat de tsunami care au devastat nord-estul Japoniei la 11 martie s-a agravat, ajungand la 7.197 de morti confirmati si 10.905 persoane disparute.
In timp ce sperantele sunt aproape nule de a mai gasi vreun supravietuitor, soldatii au crezut ca au descoperit, sambata dimineata, o persoana care a supravietuit in mod miraculos sub daramaturile unei case prabusite partial in orasul Kesennuma. Dar acest tanar, gasit „in stare de soc”, de fapt se intorsese sa isi vada casa.
„Cand a fost transportat la spital, un pompier l-a recunoscut si le-a spus salvatorilor ca barbatul sta de o saptamana intr-un centru pentru refugiati”, a explicat un purtator de cuvant al armatei.
Situatia umanitara ramane precara pentru cei aproximativ 400.000 de sinistrati, care se confrunta cu frigul, cu riscurile sanitare si lipsa apei potabile si a curentului electric in unele centre de primire.
Construirea a 200 de locuinte temporare a inceput sambata in orasul Rikuzentakata, in prefectura Iwate, pentru gazduirea sinistratilor, a anuntat agentia Kyodo.