Polițiștii au mers acasă la un cerșetor. Câți bani avea strânși bărbatul

Polițiștii au mers acasă la un cerșetor. Câți bani avea strânși bărbatul

Mai mulţi poliţişti au avut un şoc! Totul s-a întâmplat după ce un bărbat care cerşea pe străzi şi-a pierdut viaţa în urma unui accident. Oamenii legii au mers la domiciliul său, după ce l-au identificat şi au avut parte de o surpriză de proporţii.

Birbhichand, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a murit zilele trecute, călcat de tren. Acesta şi-a găsit sfârşitul în timp ce traversa calea ferată din Mumbai, India. Bărbatul a fost identificat de poliţie şi mai mulţi agenţi s-au dus la domiciliul său, potrivit Antena3.ro.

Se pare că bărbatul a reuşit să strângă o sumă frumuşică. La locuinţa lui, oamenii legii au găsit 177.000 de rupii, respectiv 2.500 de dolari, în mai multe cutie, potrivit actualidad.rt.com. De asemenea, Birbhichand Azad avea depozite bancare la mai multe bănci, în valoare de 877.000 de rupii, echivalentul a 12.000 de dolari.

Banii din cerșetorie se confiscă, iar amenzile, triplate

Banii pe care îi obțin persoanele care cerșesc la Arad se vor confisca, în urma unei decizii a Consiliului Local. De asemenea, valoarea amenzilor pentru cerșetorie au fost triplate.

În şedinţa Consiliului Local Arad, a fost aprobată o hotărâre care prevede înăsprirea măsurilor sancționatorii împotriva persoanelor care apelează la mila publicului, respectiv triplarea cuantumului amenzilor și confiscarea sumelor rezultate din cerșetorie, bani care vor fi transformaţi în venit la bugetul local.

„Hotărârea adoptată azi prevede nu numai o majorare semnificativă a amenzilor pentru cei care sunt prinşi cerşind, dar mai mult decât atât, va da posibilitatea poliţiştilor locali împuterniciţi în acest scop să confişte banii obţinuţi de către cerşetori din această activitate. Este una din măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate aşa cum a dat şi în alte oraşe din ţară, cum este, de exemplu, Clujul, unde o hotărâre locală similară a fost aprobată acum câţiva ani şi dă rezultate. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi. Nu cred să avem probleme cu implementarea lui”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!