Poveste a ajuns la sfârșit! Vulpița a luat decizia finală, l-a părăsit pe Viorel. „Adio! Am pe altcineva!”

Poveste a ajuns la sfârșit! Vulpița a luat decizia finală, l-a părăsit pe Viorel. „Adio! Am pe altcineva!”

Vulpița și Viorel au fost luni de zile în atenția publicului. Relația tumultoasă dintre ei și răsturnările de situație i-au ținut pe spectatori lipiți de micile ecrane. Însă se pare că inevitabilul s-a întâmplat, iar povestea celor doi a ajuns la final.

Deși făceau deliciul telespectatorilor, cuplul format din Veronica și Viorel s-a despărțit, iar de această dată decizia pare definitivă. Cea care a pus punct relației este chiar Vulpița. Tânăra de 22 de ani a decis că numai poate sta alături de soțul ei, așa că a plecat pe un alt drum. (CITEȘTE ȘI: VULPIȚA ȘI VIOREL, “SECHESTRAȚI” DE “ACCES DIRECT”?! “CÂND NU FILMEAZĂ, SUNT VERIFICAȚI DE…”)

Spre surprinderea tuturor, Vulpița a fost extrem de vehementă. Mai mult, aceasta nu doar că l-a părăsit pe Viorel, dar a părăsit și Bucureștiul. Tânăra și-a făcut bagajul și s-a întors acolo de unde a plecat tot, la Blăgești. Deși a decis că viața alături de Viorel nu i se mai potrivește, tânăra a încercat să se despartă în termeni amiabili.

„Rămânem prieteni. Ai grijă de tine, ai grijă de viața ta. L-am deblocat. Vreau să plec din București liniștită. Îmi pare rău, eu plec. O să-mi fie dor, dar vă sun la telefon”, a spus Vulpița.

„Adio! Am pe altcineva”

Rămas singur, Viorel nu crede că decizia de a îl părăsi i-a aparținut celei care până nu de mult i-a fost parteneră. Bărbatul suspectează că Vulpița are pe altcineva și că acesta a fost, în realitate, motivul despărțirii.  Viorel își suspectează soția că a plecat la un alt bărbat, numit Vasile.

„Cred că se duce la ăla, la Vasile. Doamna Mirela, aici sunt două variante. Cred că are pe altcineva sau a găsit motiv să o ducă pe sora ei acasă”, a spus Viorel în cadrul emisiunii Acces Direct. (VEZI ȘI: VIDEO / CUM L-A LUAT VULPIȚA DE LA ACCES DIRECT LA MIȘTO PE VIOREL. L-A FĂCUT DE RÂS ÎN FAȚA TUTUROR)

Bănuielile lui Viorel au fost întărite și de ultimele cuvinte ale Vulpiței. Înainte de a pleca aceasta i-a înmânat cheile de la apartamentul unde locuiau împreună și a spus: „Adio! Am pe altcineva”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

5 tipuri de durere pe care medicii nu le ignoră. Când un simptom aparent banal poate ascunde o problemă gravă?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
5 tipuri de durere pe care medicii nu le ignoră. Când un simptom aparent banal poate ascunde o problemă gravă?
FOTO. Prezentatoarea TV și-a impresionat fanii cu pozele în bikini: „E criminal să arăți așa!”
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV și-a impresionat fanii cu pozele în bikini: „E criminal să arăți așa!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Chef Cătălin Scărlătescu, la ora adevărului! Cine sunt cei mai buni bucătari: femeile sau bărbații? Secretul preparatului perfect!
Click.ro
Chef Cătălin Scărlătescu, la ora adevărului! Cine sunt cei mai buni bucătari: femeile sau bărbații? Secretul preparatului perfect!
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Digi 24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Digi24
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
Promotor.ro
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
„Bazinul morții” descoperit pe fundul mării la 1,8 km adâncime: ucide totul „imediat”
go4it.ro
„Bazinul morții” descoperit pe fundul mării la 1,8 km adâncime: ucide totul „imediat”
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ce au aflat anchetatorii despre Ciprian Pamfile, principalul instigator la violență de la mitingul fermierilor
Gandul.ro
Ce au aflat anchetatorii despre Ciprian Pamfile, principalul instigator la violență de la mitingul fermierilor
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist
Mediafax Spania
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist