Povestea Palatului Facultății de Drept

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Așa cum am mai spus și în alte episoade, perioada 1918 – 1940 a fost una dintre cele mai înfloritoare din istoria Bucureștiului. În acest interval, populația capitalei s-a triplat (de la circa 350.000, în 1918, la 1 milion, în 1940) și s-au construit numeroase clădiri de importanță aparte. Nu întâmplător, această perioadă a coincis cu cea în care România era monarhie, fiind condusă de regii Ferdinand (1914 – 1927) și Carol al II-lea (1930 – 1940).

Ca instituție, Facultatea de Drept București a fost fondată de Alexandru Ioan Cuza încă din 1850. Nu a avut însă un sediu doar al ei până târziu, sub domnia lui Carol al II-lea. Acesta l-a însărcinat pe decanul de la acea vreme, Nicolae Basilescu, să organizeze o campanie de strângere de fonduri pentru construcția unui ”palat al dreptului bucureștean”. Campania se bucură de un succes mult peste așteptări și, în 1934, începe construcția noului sediu al Facultății de Drept, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Clădirea este ridicată în timp record (2 ani) și fațada ei impunătoare este împodobită cu statui ale sculptorului Mac Constantinescu. Interiorul se bucură și el de opere ale sculptorilor Ion Jalea și Costin Georgescu, toate cu teme legate de justiție. Corpul central al palatului este dominat de cea mai mare sală a clădirii, Aula Magna, la intrarea căreia stă scris: ”Acest locaș închinat culturii juridice și statornicirii spiritului de dreptate s-a clădit între anii 1934 – 1936, prin sârguința profesorilor și prin contribuția și jertfele tineretului studios al Facultății de Drept”.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic