Povestea unei adolescente, în vârstă de 19 ani, care a fost arestată pentru că este frumoasă și ar fi putut prinde în capcană niște oameni periculoși

sursa FOTO: Instagram

Intisar al-Hammadi, un model din Yemen în plină ascensiune, în vârstă de 19 ani, a fost arestată pe 20 februarie. Acuzațiile au fost legate de prostituţie şi consum de droguri, însă avocatul ei a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a fost încarcerată.

Născută dintr-o mamă etiopiană şi un tată yemenit, Intissar al-Hammadi a publicat zeci de fotografii pe reţelele de socializare în ţinute tradiţionale sau în blugi şi jachete din piele, cu sau fără văl islamic. Ea este urmărită de mii de persoane pe Instagram şi Facebook.

În luna iunie, autoritățile au adus-o pe Intisar al-Hammadi de două ori în fața instanței pentru săvârșirea unor „acte indecente” și „deținere de droguri”, a declarat avocatul ei pentru Human Rights Watch.

Avocatul lui Intisar al-Hammadi, care a fost ulterior suspendat, a mai spus că aceasta a fost abuzată fizic și verbal de către interogatori, a fost supusă insultelor rasiste și obligată să semneze un document în timp ce era legată la ochi. De asemenea, procurorii ar mai fi amenințat-o și cu un „test de virginitate” forțat, dar au renunțat ulterior la această procedură. Potrivit avocatului tinerei, ocupaţia de model reprezintă adevăratul motiv al încarcerării.

Human Rights Watch a intervievat doi membri ai grupului, care au spus că al-Hammadi le-a spus că nu există dovezi împotriva ei și că în timpul primelor interogatorii, ofițerii Houthi i-au spus că ar putea fi eliberată dacă va fi de acord să colaboreze cu ei pentru a-i prinde în capcană pe niște dușmani de-ai lor, seducându-i cu sex, droguri și alcool. Tânăra, însă, a refuzat vehement.

Pe 28 iunie 2021, manechinul Intissar al-Hammadi a încercat să se sinucidă în închisoare. Ulterior, ea a fost transferată în spitalul închisorii.

”Surse de încredere au confirmat pentru GCHR că ea a încercat să se sinucidă din cauza deciziei administraţiei închisorii centrale de a o transfera în secţia rezervată prostituatelor”, a adăugat organizaţia de apărare a drepturilor omului, cu sediul la Liban.

”Procesul nedrept al autorităților Houthi împotriva lui Intisar al-Hammadi, pe lângă arestarea arbitrară și abuzul împotriva ei în detenție, reprezintă un semnal puternic puternic al abuzurilor cu care se confruntă femeile din Yemen”, a declarat Michael Page, director adjunct al Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu.

Violenţele împotriva femeilor yemenite, în special în zonele controlate de rebelii houthi, au fost intensificate de conflictul declanşat în 2014 în această ţară situată în peninsula arabică din sud-vestul Asiei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Click.ro
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri