Presa internaţională comentează activitatea şi funeraliile autointitulatului rege al romilor! Iata ce au spus strainii

Știri
Presa internaţională comentează activitatea şi funeraliile autointitulatului rege al romilor! Iata ce au spus strainii

„Regele ţiganilor, înmormântat în Transilvania”, titrează ziarul britanic The Guardian, notând că mii de oameni au participat la funeraliile lui Florin Cioabă, „un membru al unei familii care a condus minoritatea romă începând din secolul 19 şi un activist care a pledat pentru drepturile romilor, în special pentru educaţia copiilor săraci, după ce fiica lui de 12 ani fugise din biserică scurt timp înainte de a fi căsătorită conform unui aranjament între familii”.

Agenţia Associated Press notează că „regele Florin Cioabă a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor cu românii şi la modernizarea tradiţiilor ţigăneşti, păstrând, în acelaşi timp, specificitatea culturii ţigăneşti”.

„Florin Cioabă a reuşit să aducă tradiţia ţigănească privind căsătoriile minorilor romi în concordanţă cu legislaţia românească”, subliniază AP.

„Cioabă s-a bucurat de prietenia preşedintelui Traian Băsescu”, observă site-ul italian MeridianNotizie.it, subliniind că „regele romilor din întreaga lume, mort la vârsta de 58 de ani, a beneficiat de funeralii solemne”.

„Regele autoproclamat al romilor a fost înmormântat în România”, titrează Agenţia France Presse, amintind că Florin Cioabă a fost fiul lui Ion Cioabă, un lider respectat al romilor care a supravieţuit deportării în Transnistria în timpul regimului mareşalului pronazist Ion Antonescu.

„Dar Florin Cioabă, autoproclamat regele ţiganilor din întreaga lume în 1997, este recunoscut doar de un grup mic dintre sutele de mii de romi din România. Membrii familiei au desemnat doi succesori, dintre fiii lui: Daniel, rege al romilor din România, şi Dorin, rege internaţional al romilor”, subliniază AFP, potrivit Mediafax.ro.slika_2>

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!