Acasă » Știri » Preşedintele Chinei, Xi Jinping, le-a transmis militarilor să se pregătească de război

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, le-a transmis militarilor să se pregătească de război

De: Alina Nistor 15/10/2020 | 10:44
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, le-a transmis militarilor să se pregătească de război

Preşedintele chinez Xi Jinping le-a transmis militarilor să se pregătească de război. Declaraţia a fost făcută marţi cu ocazia unei vizite la o bază miliară din provincia Guangdong, potrivit agenţiei de stat Xinhua, citată de CNN.

Această vizită a avut loc în contextul unor tensiuni între China şi SUA, iar preşedintele chinez le-a spus militarilor “să rămână în stare de alertă ridicată” şi le-a cerut să fie “absolut loiali, oneşti şi de încredere”.

Casa Albă a transmis,luni, Congresului că vrea să continue proiectul de livrare către Taiwan a trei sisteme avansate de arme, printre care şi sistemul de rachete HIMARS – High Mobility Artillery Rocket System.

Răspunsul de la Beijing al purtătorului de cuvânt al ministrului de Externe Zhao Lijian a fost dur și a transmis Washingtonului “să stopeze imediat orice vânzare de arme către Taiwan” şi să oprească “relaţiile militare cu această ţară”.

“Deşi Taiwanul nu a fost niciodată controlat de Partidul Comunist Chinez, autorităţile de la Beijing insistă că această ţară, democratică şi autoguvernată, face parte din China, şi chiar Xi Jinping refuză să excludă un scenariu prin care Taiwanul va fi preluat cu forţa”, arată CNN.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video