Prieteni la cataramă. Cum se distra Claudia Pavel cu falsul chirug italian, descoperit la București. FOTO

Publicat: 05/02/2019 | 13:52

Timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.

Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

De precizat că italianul este bun prieten cu unele dintre vedetele din showbiz-ul autohton, printre care și cântăreața Claudia Pavel. De-a lungul timpului, artista s-a distrat în compania falsului medic, care care avea o relație foarte apropiată.

Ce reacție a avut Sorina Pintea, ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, marți, că un fals chirurg italian a fost depistat în România, bărbatul operând în mai multe clinici private fără a avea însă dreptul de liberă practică, ci doar o parafă.

Sorina Pintea a spus că momentan nu știe de ce respectivul cetățean a fost angajat fără a avea drept de liberă practică.

„Eu am aflat în această dimineață, din presă. Ministerul Sănătății nu a fost întrebat, dar pot să vă spun că Ministerul Sănătății nu a dat echivalarea acelei diplome. Fără acea echivalare, nu putea să obțină de la Colegiul Medicilor avizul de liberă practică. Direcția de Sănătăte Publică a dat un document pentru codul de parafă, vom vedea exact ce s-a întâmplat. Eu am aflat din presă, nici măcar nu am fost întrebați oficial despre acest aspect. Un medic este angajat într-un spital, public sau privat, nu contează, pe baza unor documente, printre care și certificatul de liberă practică, diploma echivalată, asta înseamnă că a fost lăsat ilegal să opereze, pentru că nu poți opera doar cu un cod de parafă, ai nevoie de mai multe documente. Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane, trimite la universitățile pe care medicul spune că le-a absolvit documente, trimite la Ministerul Sănătății, cu această echivalare, cu codul de parafă. Cei care l-au angajat l-au angajat ilegal, dar și aici va trebui să vedem. Colegiul Medicilor nu a dat aviz de liberă practică, am discutat în această dimineață„, a declarat ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății a declanșat o anchetă în acest caz. „Binențeles că va face asta (o anchetă -n.r.) pentru că a operat un an de zile în spitale private. Vrem să vedem cum a operat. (…) Nu a adus toate documentele. Ministerul Sănătății a analizat documentele pe care le-a adus, de fapt nu le-a adus personal, a avut o împuternicire avocațială, o doamnă avocat, am înțeles, și pentru că nu avea toate documentele nu a primit avizul, adică echivalarea diplomei. Nu am de unde să știu (câți oameni a operat -n.r.)”.

Ministrul Sănătății a mai anunțat că nu știe câți pacienți a operat respectivul bărbat sau în ce clinici și-a desfășurat ilegal activitatea.

„Sunt și alte țări care s-au confruntat cu acest tip de probleme, dar mă pune pe gânduri referitor la ceea ce spuneam despre faptul că și sistemul public și sistemul privat trebuie să aibă aceleași reguli de funcționare, de organizare, de raportare mai ales pentru că da, a operat în clinici private fără a avea dreptul de liberă practică, cu o parafă. Dar parafa nu este suficientă să te poți angaja într-un spital, asta încerc să spun. Sunt mai multe documente. Public sau privat. Modalitatea de concurs diferă pentru că la privat nu este nevoie să dai acel concurs, dar documentele pe care trebuie să le prezinți la angajare sunt identice„, a mai spus Sorina Pintea.

Citește și...