Prima reacție a Valentinei Pelinel, după ce Cristi Boureanu și Laura Dincă s-au despărțit

Prima reacție a Valentinei Pelinel, după ce Cristi Boureanu și Laura Dincă s-au despărțit

În cursul acestei zile a fost ”detonată” o nouă bombă în showbizul românesc: Cristi Boureanu și Laura Dincă s-au despărțit, după o relație de șase ani! Informația a fost confirmată chiar de afacerist, cel care a și făcut primele declarații, după ce s-a aflat acest lucru.

După o perioadă de șase ani, afaceristul Cristi Boureanu și partenera sa, Laura Dincă, au decis că meargă pe căi separate, iar vestea aceasta a fost confirmată imediat chiar de bărbat. Chiar dacă între cei doi există o diferență de vârstă de 20 de ani, Cristi Boureanu și Laura Dincă au găsit întotdeauna un echilibru în relația lor de cuplu. S-au îndrăgostit în anul 2015, după ce acesta a divorțat de Valentina Pelinel. Trei ani mai târziu, în 2018, au decis să se logodească și chiar vorbeau despre posibila apariție a unui copil în viața lor.

Însă, anii au trecut, iar acum Laura Dincă și Cristi Boureanu ar fi ajuns la concluzia că între ei nu ar mai funcționa relația, astfel că au decis să se despartă. Chiar el a mărturisit, la Antena Stars, că ”a fost frumos, s-a terminat”.

”După 6 ani de relație cu Laura, 6 ani și jumătate aproape, am luat decizia să ne despărțim, spre bucuria multora… A fost frumos, s-a terminat. Este singura declarație pe care o dau. Să nu se obosească presa să mă sune pentru că nu mai sunt persoană publică și nu dau nici un fel de declarație”, a precizat Cristian Boureanu pentru Antena Stars.

Ce reacție a avut Valentina Pelinel, după ce fostul ei soț s-a despărțit de Laura Dincă

Valentina Pelinel este fosta soție a afaceristului Cristi Boureanu. Cei doi au fost împreună nu mai puțin de nouă ani, formând la vremea respectivă unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc. Însă, nu toată lumea știe faptul că actualul soț a pus ochii pe Valentina chiar la nunta ei cu afaceristul Cristi Boureanu!

După ce s-a aflat faptul că Laura Dincă și Cristi Boureanu s-au separat, „reacția” Valentinei Pelinel a fost cât se poate de normală: aceasta s-a fotografiat alături de soțul ei și copii, iar imaginea a ajuns imediat pe rețelele de socializare, unde a strâns numeroase aprecieri și comentarii frumoase din partea urmăritorilor. În dreptul acesteia, Valentina Pelinel a scris: ”Cu fetele lui???❤️”. Este un semn clar că Valentina își iubește extrem de mult soțul și este alături de el și de copii în orice moment.

sursă foto: Arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!