Primăria Capitalei va acorda 500 de vouchere a câte 10.000 de lei persoanelor fizice sau juridice care dețin spații comerciale și care înființează stații de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, potrivit unui proiect aprobat, miercuri, în ședința CGMB.
Programul de stimulare a înființării stațiilor de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin acordarea de vouchere are ca scop îmbunătățirea calității aerului în Capitală.
„Pentru implementarea programului, se aprobă acordarea în anul 2019 a unui număr de 500 de vocuhere în valoare de 10.000 de lei/voucher pentru persoane juridice/fizice deținători de spații comerciale /unități de cazare/spații de birouri/stații de distribuție carburanți care înființează stații de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in”, se arată în proiectul de hotărâre votat în ședința Consiliului General al Municipiului București.
Programul se va desfășura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcția de Mediu, Direcția Transporturi, Direcția Juridică și Direcția Generală Economică, în colaborare cu celelalte direcții din cadrul aparatului de specialitate a primarului general.
Sumele necesare implementării programului vor fi asigurate din bugetul local al Capitalei.
În anul 2017, Consiliul General al Municipiului București a aprobat hotărârea prin care urmau să fie amenajate 74 de locuri de parcare în vederea implementării unui număr de 30 de module de stații de încărcare electrice în cadrul parcărilor publive din Capitală până la 1 ianuarie 2019.