Primul cuplu care se desparte după revenirea de la America Express. Iulia Albu și iubitul său au decis sa nu își petreacă vacanța împreună

Iulia Albu și Mihai Alexandru formează un cuplu, de mai bine de șapte ani. După ce au participat, împreună, la America Express, cei doi au decis să petreacă separat singura vacanță pe care și-o pot permite în această vară, date fiind proiectele în care sunt implicați. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Iulia Albu și Mihai Alexandru formează unul dintre cele mai stabile cupluri din show-bizz-ul autohton. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune. Nu s-au plăcut la prima vedere, ba chiar s-au urât, după cum au mărturisit aceștia, recent.

Iulia Albu și Mihai Alexandru își vor petrece vacanța separat după ce s-au întors de la America Express (Foto: Instagram)

În prezent însă, ei sunt de nedespărțit și tot ce fac, fac împreună. Mai puțin vacanța ce va urma, pe care o vor petrece separat. Iulia și-a dorit să stea câteva zile la prietena sa, Adela, de la Brașov, în timp ce Mike va merge să-și vadă familia.

„Nu-mi mai amintesc când am fost ultima oară într-o vacanță clasică. Pentru mine, vacanțele sunt altfel decât pentru majoritatea oamenilor pe care-i cunosc. Pentru că în orice moment, chiar dacă mi-aș aloca două săptămâni să nu fac nimic, în momentul în care sună telefonul trebuie să fiu tot timpul disponibilă.

Am învățat să nu-mi fac planuri, iar atunci când reușesc să pun cap la cap câteva zile, e să evadez.  Singurul lucru pe care știu sigur că-l voi face, voi pleca la Brașov în perioada 13-19 august, pentru că va trebui să o duc pe Mikaela într-o tabără, la Predeal.

Eu voi sta la buna mea prietenă, Adela, la Brașov. Vreau să petrec neapărat cu ea. Pentru mine e important. Am avut atâtea proiecte împreună. Ne vom distra, al meu va fi și el plecat în perioada aceea, la părinții lui”, a declarat Iulia Albu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: Cum se împarte Iulia Albu între carieră și rolul de mamă. „Nu poți să-i spui unei femei care lucrează 8 ore pe zi…”)

„Cu siguranță, o va marca”

Iulia va petrece și fără fiica sa, Mikaela, în vârstă de 14 ani, pe care o are din căsnicia cu designerul Mihai Albu. Tânăra va pleca în aceeași tabără în care mergea și mama sa, pe când era o copilă.

„Mikaela pleacă într-o tabără, în Predeal, în care am fost și eu când eram mică. Am avut plăcerea să descopăr că e organizată de copiii celor care organizau când eram eu mică. E o tabără de aventură, îmi doresc mult să se ducă, pentru că eu îmi amintesc cu mare drag de această excursie. Nici nu știam că se mai face. Cu siguranță, această tabără o va marca”, ne-a mai spus Iulia Albu.

Aceasta nu ne-a ascuns nici faptul că fiica sa îi seamănă foarte mult:

„E și țâfnoasă, ca maică-sa, e exact ce trebuie. Dar e bine așa. Trece a opta, ne așteaptă examenul. Ea va alege liceul, cred că va merge pe uman”.

(NU RATA: Iulia Albu a ajuns de urgenţă la spital. Ce i s-a întâmplat criticului vestimentar)

„Căsătoria nu e pe lista mea de priorități”

În ceea ce privește o posibilă căsătorie cu Mike, chiar dacă sunt de ceva ani împreună, Iulia Albu nu are în plan să fie mireasă.

„Nu mi-am dorit niciodată să fiu mireasă. Au fost momente în care mi-am dorit să mă căsătoresc, dar și altele în care nu mi-am dorit. Căsătoria nu e pe lista mea de priorități”, a completat aceasta.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!