Pro TV vs Antena 1! Cătălin Măruță a făcut anunțul în această seară: „Pepe este…”

Pro TV vs Antena 1! Cătălin Măruță a făcut anunțul

Cătălin Măruță, invitat de  Petrișor Obae cu ocazia a 10 ani de la lansarea site-ului Pagina de Media, spune, printre alte subiecte abordate, că dacă Pepe era invitat la Pro TV, atunci Oana Zăvoranu mergea, neapărat la Antena 1.  ”Există o competiție între televiziuni”, spune Cătălin Măruță, privind retrospectiv, ”ceea ce este firesc”. Pe de altă parte, Măruță transmite că Pepe, din punctul lui de vedere, este unul dintre cei mai corecți artiști din România.

”Pepe este, pentru mine, unul dintre cei mai onești, serioși, corecți artiști care există în România. Este de o corectitudine incredibilă”.

În continuare, Cătălin Măruță i-a propus lui Petrișor Obae să îi spună câteva curiozități legate de Pepe. Bineînțeles, propunerea a fost acceptată. La un moment dat, Pepe i-ar fi transmis lui Cătălin Măruță că vrea să vină la el în emisiune: ”Vreau să vin la tine în emisiune, nu mă interesează ce mă întrebi”.  Cătălin Măruță și spune că el și Pepe nu aveau, la vremea respectivă, ceea ce s-ar putea numi o relație de prietenie.  ”Colegii mei căutau să vorbească și cu Oana, să o aducă în emisiune, fiindcă așa era normal. Era vorba despre dreptul la replică. Lui Pepe i s-a părut că noi am fost foarte corecți”.

”Dar”, a intervenit Petrișor Obae, ”se ajunsese la o vânătoare, televiziunile dădeau bani pentru a-i avea”.

CITEȘTE ȘI: PEPE A DAT-O DE GOL PE SOȚIA LUI, DUPĂ CE I-A FĂCUT PROPUNEREA! RALUCA A FOST VEHEMENTĂ: “DACĂ ÎMI PUI O CAMERĂ DE FILMAT…“

”De asta spun de corectitudinea omului Pepe”, spune Măruță, ”El și-a expus toate problemele legate de divorț. Venea la noi, stătea la noi pe canapea (n.red. – în emisiunea ”La Măruță”) și povestea de fiecare dată ce s-a întâmplat. La un moment dat, Pepe semnează un contract cu Antena 1 și trebuia să se pronunțe divorțul dintre el și Oana Zăvoranu. I-am spus că am făcut opt luni de zile emisiune în care am povestit viața lui. Acum eu ce fac?”

Iar Pepe i-a oferit lui Cătălin Măruță un răspuns care demonstrează caracterul omului Pepe:

”Ți-am promis că atunci când o să divorțez, toate declarațiile mele, fără nicio problemă, o se le fac la tine în emisiune”.

CITEȘTE ȘI: EMOȚII MARI PENTRU PEPE! ARTISTUL A ÎMPĂRTĂȘIT VESTEA CU PRIETENII VIRTUALI

Pro TV vs Antena 1! ”Pepe făcea lucrurile acestea gratis!”

Pepe semnase contractul cu Antena 1, iar după divorț, în parcul Herăstrău, erau două televiziuni care îl așteptatu pe Pepe să ofere interviu. PRO TV și, firește, Antena 1, postul care îl deținea, sub contract, pe Pepe.

”Acces Direct au intrat primii cu Pepe”, spune Măruță, ”avertizați fiind că la 17.30 trebuie să plece din emisiune. Numai că cei de la Acces Direct doreau ca Pepe să nu mai ajungă în emisiunea de la Pro Tv, așa că au făcut totul pentru a-l întârzia. L-au introdus târziu live. Dar Pepe, pe la 17.30, a răspuns la o singură întrebare, s-a uitat la ceas și a zis <>. Și a întins microfonul. A făcut un pas în stânga și a luat microfonul de la Pro TV. Asta înseamnă să ai caracter”, a concluzionat Cătălin Măruță. Apoi a mai spus: ”Sunt oameni care au coroană vertebrală în showbiz!”

Surpriza cea mai mare a fost, însă, dezvăluirea conform căruia Pepe nu a încasat bani de la Pro TV pentru a face acel gest. ”Pepe făcea lucrurile acestea gratis”, a declarat Cătălin Măruță pentru Pagina de Media.

CITEȘTE ȘI: PEPE ȘI SOȚIA LUI, PĂRINȚI ȘI DE BĂIAT?! CE A DECLARAT RALUCA

 

https://www.facebook.com/paginademedia/videos/281446062483192/?__xts__%5B0%5D=68.ARDIj18GKBBEQ6eSc4aXkoVkOrSE85iTK1LAkQ6Vc1zrV4gfTNi5GzvrRAH1iXCCx4mNZHJ4SElRB8SzR0W2DxkmOpLE2hi3n4FOb7r68Za29B7gagNaEzgwd06F4HqJgksytfwoOSqEGByA-g-lLI9Jq9al8_bTF2p2Y9qy1c1HNQzaxjcB&__tn__=-R

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani