Prognoza meteo luni, 21 iunie. Temperaturile cresc, dar nu scăpăm de ploi

Prognoza meteo luni, 21 iunie. Temperaturile cresc, dar nu scăpăm de ploi

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se va menține în general instabilă, dar va deveni caldă în majoritatea zonelor, local călduroasă în jumătatea de vest a țării.

În prima parte a zilei, cerul va fi parțial noros în est, sud-est și centru, unde pe alocuri va ploua. Începând din orele amiezii însă, în Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane, iar local și în celelalte regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…. 30 l/mp și izolat 40… 50 l/mp îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral și 33…35 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 11 și 21 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variații semnificative.

Cum va fi vremea în Capitală

Cerul va avea înnorări temporare, iar mai ales după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi în medie de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16… 18 grade.

Cum va fi vremea la munte

Vremea va deveni caldă, dar începând din orele amiezii instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…. 30 l/mp și izolat 40… 50 l/mp, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali. Valorile termice vor crește ușor față de ziua precedentă.

Cum va fi vremea pe litoral

Vremea va fi în general instabilă, după-amiaza și seara, când, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și, trecător, vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină. Izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime vor fi de 18 … 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 19… 20 de grade.

Sursă foto: pixabay.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!