Vladimir Putin și-a promovat fostul bodyguard personal în funcția de ministru al Urgențelor în Rusia. Astfel, Alexander Kurenkov devine al șaselea bodyguard al președintelui Rusiei care a fost numit într-o poziție înaltă a Guvernului. Despre el nu se știu foarte multe. Acesta mai este poreclit și bărbatul fără chip, tocmai din această cauză. Se spune că Alexander Kurenkov a fost în FSB (ex-KGB) și în FSO, un serviciu responsabil pentru paza oficialilor de rang înalt. Actualul ministru a fost profesor de școală, dar a fost surprins în mai multe fotografii păzindu-l pe Putin în timpul mai multor vizite oficiale, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.
„Putin îl știe personal foarte bine. Și această alegere înseamnă că, potrivit șefului statului, calitățile personale și profesionale ale lui Kurenkov îi vor permite să servească în această funcție”, a spus purtătorul de cuvânt prezidențial Dmitri Peskov.
Kurenkov „a lucrat ca adjutant principal al lui Putin” și a fost directorul adjunct al Garzii Naționale din Rusia care răspunde direct președintelui Rusiei. De-a lungul timpului, el a fost promovat ca general-maior, iar acum va avea în grijă problemele ce țin de incendii de pădure și furtuni, inundații și va deține un portofoliu cheie al securității Rusiei.
Alexander Kurenkov are 49 de ani. În schimb, luna și ziua lui de naștere nu au fost dezvăluite niciodată. Nu se știe absolut nimic nici despre familia sa. Nominalizarea sa urmează să fie aprobată de Parlamentul rus, dominat de Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin.
Postul de ministru pentru Situaţii de Urgenţă este considerat a fi unul de profil înalt în Rusia. Actualul ministru al Apărării, Serghei Şoigu, şi-a făcut un nume activând iniţial în guvern ca deţinător al acestui post. Nu este clar dacă Putin îl consideră pe Kurenkov drept un posibil succesor.
Înainte ca Alexander Kurenkov să primească această funcție, cel care a ocupat-o a fost Evgheni Zinicev, tot bodyguard al liderului de la Kremlin. Acesta a avut o moarte tragică în urmă cu un an.
În vârstă de 55 de ani, Zinicev a murit încercând să salveze o persoană în timpul unui exercițiu de protejare a zonei arctice.
(VEZI ȘI: KREMLINUL AMENINŢĂ SUEDIA ŞI! RUSIA RECURGE IAR LA RETORICA NUCLEARĂ)
Zinicev „se afla pe marginea unei stânci cu un operator video care a alunecat şi a căzut în apă”, a precizat pe canalul său de Telegram Margarita Simonian, redactor şef al postului de televiziune pro-Kremlin RT: „Nimeni nu a avut timp să înţeleagă ce se întâmplă în momentul în care Zinicev a sărit în apă după bărbatul care a căzut şi s-a lovit de stânci”, a mai spus ea.
Moartea sa a fost primul caz din istoria Rusiei post-sovietice de moarte a unui ministru federal în exercițiu.
Condoleanțe au fost transmise de președintele Putin, colegii săi din cabinet, cum ar fi Serghei Șoigu și Serghei Lavrov, dar și personalități străine precum prim-ministrul armean Nikol Pașinian, președintele sârb Aleksandar Vučici și ministrul israelian de externe Yair Lapid.
La 9 septembrie, printr-un decret al președintelui Rusiei, Ziniceev a primit, postum, titlul de Erou al Federației Ruse.
Ministru din 2018, oficialul şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în cadrul diferitelor servicii de securitate ruse, în special în serviciul însărcinat cu gărzile de corp ale preşedintelui Vladimir Putin, conform biografiei sale publicate de agenţiile de presă ruse.
Zinicev a fost ofițer KGB din 1987 până în 1991 și membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A lucrat la Oficiul Central al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, trecând de la ofițer operativ la șef al managementului regional. În 1991, s-a alăturat Serviciului Federal de Securitate.
Din 2006 până în 2015, Zinicev a lucrat în securitatea personală a Serviciului de Securitate Prezidențial, însoțindu-l pe președintele rus Dmitri Medvedev și pe prim-ministrul Vladimir Putin în călătorii de lucru.
(NU RATA: LA CE ARMAMENT A RECURS RUSIA ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA. RACHETELE SPECIALE SUNT ”AȘII” LUI PUTIN)
În fotografiile de arhivă ITAR-TASS , în această perioadă, el era menționat drept „ofițer FSO” sau „ofițer FSB”, peste tot în imediata apropiere a lui Putin. În 2014, a fost numit șef adjunct al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.
În iunie 2015, Ziniceev a fost numit șef al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei în regiunea Kaliningrad, înlocuindu-l pe Alexander Kozlov în această funcție.
La 28 iulie 2016, pe fondul celei mai mari rotații de personal din 2016, președintele Putin l-a numit pe Ziniceev guvernator interimar al regiunii Kaliningrad. În timpul primei sale conferințe de presă, care a durat 49 de secunde, el a indicat că prioritatea sa a fost atragerea de investiții în regiunea Kaliningrad și stabilizarea situației socio-economice. La 6 octombrie 2016, a demisionat din funcția de guvernator al regiunii Kaliningrad din cauza „împrejurărilor familiale”.
A fost în funcție timp de 70 de zile. Succesorul său a fost Anton Alihanov. La 7 octombrie 2016, Zinicev a fost numit director adjunct al FSB. În aceeași lună, i s-a conferit gradul de general locotenent.
La 17 mai 2018, prim-ministrul Medvedev l-a nominalizat pe Zinicev pentru postul de șef al Ministerului Situațiilor de Urgență al Rusiei, în locul lui Vladimir Pușkov. Putin a aprobat alegerea premierului și a aprobat un nou cabinet cu Zinicev ca ministru al Situațiilor de Urgență.
Prin decretul lui Putin din 28 mai 2018, acesta a fost inclus în Consiliul de Securitate al Federației Ruse. În decembrie 2018, Zinicev a fost promovat la gradul de general-colonel în funcția de ministru al Situațiilor de Urgență.
(VEZI AICI: UCIGAȘII TĂCUȚI DIN ADÂNCURI! RUSIA DEȚINE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE FLOTE DE SUBMARINE DIN LUME!)
La 15 ianuarie 2020, el a demisionat ca parte a cabinetului, după ce președintele Vladimir Putin a rostit discursul prezidențial la Adunarea Federală, în care a propus mai multe amendamente la Constituție. A fost repus în funcție la 21 ianuarie 2020.
Putin a promovat mai mulţi foşti bodyguarzi în funcţii de stat. Aleksei Diumin, în vârstă de 49 de ani, este guvernator al regiunii Tula. Dmitri Mironov, în vârstă de 53 de ani, este acum asistent al lui Putin după ce a activat o perioadă ca guvernator al regiunii Iaroslavl.
Serghei Morozov, în vârstă de 49 de ani, a fost guvernator al regiunii Astrahan, dar s-a întors între timp în serviciile secrete cu gradul de general-maior.
Generalul Viktor Zolotov, în vârstă de 68 de ani, este şeful Gărzii Naţionale. Înainte de a-l servi pe Putin, a lucrat pentru primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, Boris Elţîn.