Raluca Turcan, anunț important despre școala online. Toți elevii trebuie să știe asta!

Raluca Turcan, anunț important despre școala online. Toți elevii trebuie să știe asta!
Raluca Turcan, anunț important despre școala online. Toți elevii trebuie să știe asta!

Invitată la o dezbatere online pe tema perspectivelor din învățământul românesc, Raluca Turcan a declarat că, la noi în țară, educaţia a fost de multe ori privită cu o lupă electorală. Vicepremierul acuză fostele guvernări de incapacitatea modernizării sistemului de învățământ, dar promite că PNL are un plan pentru salvarea școlilor.

„Educaţia a fost de multe ori – aproape aş spune că la fiecare mandat şi la fiecare schimbare de ministru – privită cu o lupă electorală, să fie bine pentru toată lumea, ca să nu supărăm pe nimeni”, a precizat politicianul liberal, potrivit GÂNDUL.RO.

De aceea, în momentul de față, s-a ajuns ca „educaţia din România să nu fie percepută la nivel de masă, acolo unde trebuie să ajungă un stat cu un set de măsuri integrate ca o sursă de dezvoltare şi de reuşită în viaţă. Avem în momentul de faţă nişte excepţii remarcabile cu copii extraordinari, cu rezultate extraordinare, cu profesori cu har şi implicaţi, dar la nivel de masă în continuare România este o ţară a decalajelor uriaşe”, crede Turcan.

Ce măsură a luat Guvernul Orban

Vicepremierul susține că la nivelul Guvernului s-a constituit un grup de lucru pentru pregătirea începerii şcolii. Din acest organism fac parte mai mulți oficiali din Ministerul Dezvoltării Regionale.

„(…) Pregătirea şcolii în viitorul an şcolar să nu fie lăsată pe umerii exclusiv ai Ministerului Educaţiei, ci să fie un efort comun. În acest grup de lucru este şi Ministerul Dezvoltării Regionale. De ce? Pentru că investiţii pe partea de infrastructură se pot face prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Am chemat la o discuţie care a fost foarte bună şi reprezentaţii autorităţilor locale, Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Municipiilor şi Oraşelor din România şi Asociaţiei Oraşelor din România – trei entităţi administrativ teritoriale cărora le-am spus că începerea şcolii nu poate fi lăsată doar pe umerii Ministerului Educaţiei şi eventual ai Guvernului”.

Grupul de lucru constituit la nivelul Guvernului Orban a propus deja o serie de măsuri pentru salvarea învățământului românesc.

„Au venit cu măsuri alternative despre ceea ce s-ar putea face: de la containere, de la identificare de săli în care să se ţină cursuri, practic un efort şi o deschidere care pe noi ne-au bucurat foarte tare. Chiar şi confruntarea electorală care se prefigurează a fi în septembrie va avea ca element de departajare modul în care autorităţile locale înţeleg să se implice în pregătirea şcolii”, a punctat Raluca Turcan.

Predarea online, dificil de realizat la grădiniță

În opinia vicepremierului României, este dificil ca la grădiniţă şi în învăţământul primar să se ceară predarea online.

„La grădiniţă şi în învăţământul primar este foarte dificil să ceri şi să urmăreşti predarea online. Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar. Dar dacă vom ajunge să mergem pe predarea online atunci evident vor exista şi măsuri de sprijin pentru părinţi”, a mai spus reprezentantul Executivului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!