Remiză albă în meciul de debut al sezonului 2019-2020 al Ligii 1!

Autor: Cristian P
Publicat: 13/07/2019 | 12:04
FC Voluntari și Sepsi au terminat fără gol, scor 0-0,duelul de pe stadionul „Anghel Iordănescu” care a deschis noul sezon competițional al Ligii 1.  Partida a fost una modestă din toate punctele de vedere, teama de a nu pierde și de a debuta astfel cu stângul în noul sezon competițional punându-și amprenta asupra evoluției timide a celo două formații.

Cele mai mari ocazii ale partidei le-au aparținut elevilor lui Cristiano Bergodi prin Armaș și Costin. Duelul FC Voluntari – Sepsi s-a terminat 0-0, ambele echipe părând mulțumite cu punctul obținut în prima rundă a acestui sezon al Ligii 1. De remarcat ar fi că acesta a fost al șaptelea duel direct dintre cele două formații în Liga 1 și primul fără gol marcat.

Prima rundă a Ligii va continua astăzi cu partidele dintre Astra- FFC Botoșani și CFR Cluj- Poli Iași.

La Giurgiu, Astra, formație care a fost prleuată în această vară de Dan Alexa va da peste Botoșaniul debutantului Marius croitoru, fostul director sportiv aal moldovenilor fiind pariul finanțatorului Valeriu Iftime în acest sezon. Partida va începe la ora 18:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

De la ora 21:00 în Gruia, campioana CFR Cluj va încerca cu Poli Iași să-și refacă moralul după ce a cedat ambeele partide din acest debut de sezon cu 1-0 în Supercupa României cu Viitorul și în manșa tur a primului tur preliminar al Champions League cu FC Astana. Meciul dintre CFR Cluj și Poli Iași va începe la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Program etapa I Liga 1

FC Voluntari –  Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0

Sâmbătă, 13 iulie

Ora 18:00 Astra Giurgiu – FC Botoșani

Ora 21:00 CFR Cluj – Poli Iași

Duminică, 14 iulie

Ora 18:00 Universitatea Craiova – Academica Clinceni

Ora 21:00 FCSB – FC Hermannstadt

Luni, 15 iulie

Ora 18:00 Gaz Metan Mediaș- FC Chindia Târgoviște

Ora  21:00 Viitorul Constanța – Dinamo București

Citește și...