Rihanna este distrusa. Nu isi mai revine de cand a aflat asta

• Showbiz
Rihanna este distrusa. Nu isi mai revine de cand a aflat asta

Potrivit Reuters, decizia judecătorească, emisă de judecătorul James Brandlin, de la Baroul districtual din Los Angeles, a fost dată în urma audierii în vederea eliberării condiţionate, după ce cântăreţul R&B Chris Brown a agresat un bărbat la Washington pe 27 octombrie.

De asemenea, judecătorul a cerut mai multe informaţii în legătură cu arestarea cântăreţului pe 27 octombrie, pentru a stabili dacă acesta a încălcat termenii eliberării condiţionate.

În 2009, Chris Brown a fost condamnat la cinci ani de libertate condiţionată, 180 de zile de muncă în folosul comunităţii şi urmarea unui curs de consiliere psihologică în vederea stăpânirii acceselor de violenţă, după ce a agresat-o pe iubita lui din acea vreme, cântăreaţa Rihanna.

chris brown

Pe lângă ordinul de internare într-un centru de reabilitare, Chris Brown va trebui să efectueze cel puţin 24 de ore de muncă în serviciul comunităţii pe săptămână, să se supună unei testări periodice pentru consumul de droguri şi să ia medicamentele prescrise.

Cântăreţul a răspuns „da” la întrebarea judecătorului dacă acceptă termenii modificaţi ai eliberării condiţionate.

Totodată, Chris Brown are interdicţie de a părăsi districtul Los Angeles, dar judecătorul James Brandlin a declarat că acestuia i se va permite să meargă la Washington pentru înfăţişările la tribunal pentru acuzaţiile de agresiune din octombrie.

Pe 27 octombrie, Chris Brown, care se afla în Washington pentru a susţine un concert într-un club, l-a lovit cu pumnul pe Parker Adams, în vârstă de 20 de ani, din Maryland, conform raportului întocmit de poliţie.

Chris Brown este autorul pieselor de succes „Kiss Kiss” şi „Run It”. Cel mai recent album al său, cel de-al cincilea din carieră, se intitulează „Fortune”, un material discografic lansat în 2012 şi care i-a adus artistului american singurul său premiu Grammy de până în prezent (din 12 nominalizări).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...