Roxana de la Exatlon s-a sărutat cu Cătălin Botezatu! Cum a încercat să-l cucerească pe creatorul de modă

Pe Roxana de la Exatlon, unii telespectatori și-o amintesc de la un alt show. Bruneta, pe care azi o cheamă Moise, după soțul ei, a vrut să-l cucereacă pe Cătălin Botezatu, în urmă cu câțiva ani. „Războinica” este acum căsătorită cu Laurențiu, alături de care are un băiețel de 4 ani, Vladimir. 

 

Roxana de la Exatlon a practicat handbal de performanță și asta se vede la probe. Ce nu se știe însă este că Roxana nu se află la prima experiență televizată. Focoasa brunetp a încercat să-i fure inima lui Bote. În urmă cu 8 ani, celebrul creator de modă a jucat rolul de Burlac greu de cucerit. 10 domnișoare superbe au vrut să-l vrăjească. Printre ele s-a numărat Roxana de la Exatlon. Pe atunci se numea Codreanu și era necăsătorită.

N-a fost una din favoritele lui Botezatu

Tânăra, originară din Râmnicul Vâlcea, a locuit o perioadă în Sibiu, unde a și terminat, în 2008, Facultatea de Educație Fizică din Sibiu și a făcut un master în managementul Poliției, la Universitatea Simion Barnuțiu. La Râmnicu Vâlcea, Roxana a fost colegă cu jucătoarele de top de la Oltchim, Adina Meirosu și Oana Manea.

Roxana a mărturisit la vremea aceea că își dorește să se mărite cu un bărbat înalt și inteligent. Chiar dacă era timidă și o inhibau camerele de filmat, pentru Bote a lăsat rușinea la o parte. În ciuda săruturilor pasionale pe care creatorul de modă i le-a dăruit în piscină, cucerirea nu i-a ieșit. Roxana de la Exatlon nu s-a numărat printre favoritele lui Bote, potrivit wowbiz.ro. În finală a câștigat celebra Violeta. Mai mult, într-unul din episoade, Roxana a pupat-o pe buze pe Violeta, spre amuzamentul lui Bote.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Click.ro
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
Gandul.ro
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta