Rudele tânărului ucis de Mario Iorgulescu își strigă disperarea, după ce fiului președintelui LPF i s-a micșorat sentința: “ Plângem toți. Mai bine murea și Mario”

Judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat, miercuri, pe Mario Iorgulescu la 13 ani și 8 luni de închisoare. Decizia este definitivă și executorie, doar că fiul președintelui LPF se află în Italia, în clipa de față. CANCAN.RO a discutat cu un apropiat al familiei lui Dani Vicol care, de teamă că ar avea de suferit, a dorit să-și păstreze anonimatul. Potrivit acestuia, Iorgulescu Jr. ar fi meritat închis pe viață, deoarece, în opinia lui, a fost crimă cu premeditare. Avem declarații în exclusivitate.

Pe 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a mers la o petrecere, într-o localitate de lângă Capitală. În jurul orei 03:00, după ce s-a certat cu fosta lui iubită, fiul președintelui LPF s-a urcat la volan și a plecat spre București. La un moment dat, când circula cu 143 km/h, Iorgulescu Jr. a intrat pe contrasens și a izbit frontal o altă mașină, condusă de Dani Vicol, care a murit pe loc. Doi copii au rămas orfani de tată. Potrivit testelor, Mario Iorgulescu se afla sub influenţa cocainei şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l.

„Mario Iorgulescu merita închisoare pe viață”

După comitarea accidentului, Mario Iorgulescu a fugit în Italia, unde a urmat mai multe tratamente. A fost judecat în lipsă, iar magistrații l-au condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare, cu doi ani mai mică față de cea inițială. CANCAN.RO a luat legătura cu apropiat al familiei lui Dani Vicol, care s-a declarat revoltată de sentință. Nu crede că fiul președintelui LPF va face o zi de închisoare, acuzând faptul că Gino Iorgulescu este o persoană influentă.

„Nu este deloc o sentință corectă, merita închisoare pe viață. Toată familia plânge de când s-a dat sentința. Dar asta este justiția din România. A fost crimă cu premeditare. Dar tatăl lui Mario (n.r. Gino Iorgulescu) a avut grijă să-și scoată fiul din țară și să-l țină în puf în Italia. Mi-e greu să cred că va veni în România să-și facă pedeapsa. Va avea grijă tăticul lui de acest lucru”, ne-a declarat, sub protecția anonimantului, un apropiat al familiei lui Dani Vicol.

Scandal la Parchet! Gino Iorgulescu a dat nas în nas cu părinții tânărului ucis de Mario: ”Criminalul e în libertate, băiatul meu putrezește în mormânt! ”. Decizia instantei Acum!

Mario Iorgulescu a fost condamnat la închisoare, dar tatăl lui îl susține în continuare

(VEZI AICI: „VICTIMA ERA DE 10 ORI MAI DROGATĂ DECÂT MARIO!” DECLARAȚII UIMITOARE ÎN APĂRAREA FIULUI LUI GINO IORGULESCU)

Totodată, instanța a hotărât că inculpatul trebuie să achite daune materiale în valoare de 50.000 de lei către Marinela Vicol, soția victimei, respectiv de 100.000 de lei, sumă care reprezintă daune morale, care ar urma să fie achitate de către asigurator, care însă se află în faliment.

„Despre daune ce putem comenta? Aici nu mai e vorba de bani. Dar e bătaie de joc că asiguratorul, care e în faliment, trebuie să plătească bani. E incredibil!”, a concluzionat acesta.

(NU RATA: SCANDAL LA PARCHET! GINO IORGULESCU A DAT NAS ÎN NAS CU PĂRINȚII TÂNĂRULUI UCIS DE MARIO: ”CRIMINALUL E ÎN LIBERTATE, BĂIATUL MEU PUTREZEȘTE ÎN MORMÂNT! ”. DECIZIA INSTANȚEI ACUM!)

„Să-și ia copilul din puful în care îl ține în Italia și să-l aducă să facă închisoare”

De asemenea, acesta a ținut să clarifice faptul că Gino Iorgulescu nu a oferit niciun ajutor familiei Vicol, după cum a lăsat de înțeles, în mai multe rânduri, președintele LPF.

„Și țin să clarific un lucru. În toți acești patru ani, nu am primit niciun ajutor de la familia Iorgulescu. Că l-am văzut pe marele Gino că a declarat că ne va susține, ne va oferi tot sprijinul. Nici vorbă. Un singur telefon am primit după accident, de la fratele lui Gino, Vincențiu. În rest nimic! L-am mai auzit, parcă, și pe Mario că va avea grijă de copiii victimei. Păi cum să acceptăm vreodată ca ucigașul tatălui copiilor să ne ajute? Niciodată! Mai bine ar fi murit și Mario în accident, cum a pățit Dani și știam o treabă. L-am mai auzit și pe avocatul lui (n.r. Virgil Boglea) că locul lui Mario nu e la închisoare. Păi dacă i-ar fi murit lui copilul în astfel de circumstanțe, mai declara așa ceva? Gino să facă bine, să-și ia copilul din puful în care îl ține în Italia și să-l aducă să facă închisoare”, a mai spus acesta pentru CANCAN.RO.

„Soția și copiii sunt bine, se descurcă. Copiii petrec mult timp la bunicii din partea tatălui, așa își mai alină și ei suferința. În rest, stau cu mama lor. Sunt îngrijiți, au tot ce le trebuie. Băiatul nici nu și-a cunoscut tatăl, în timp ce fata conștientizează, e închisă în ea, e marcată. Merg la grădiniță, la școală„, a încheiat apropiatul familiei Vicol.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani