S-a aflat! De ce a fost eliminat Relu Pănescu de la Survivor România, de fapt? Acesta este motivul real

S-a aflat! De ce a fost eliminat Relu Pănescu de la Survivor România, de fapt? Acesta este motivul real

”Survivor România” este unul dintre cele mai iubite show-uri de televiziune, având mii de fani care urmăresc cu sufletul la gură fiecare ediție. Concurenții se luptă pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro, însă condițiile din competiție sunt foarte grele. Aceștia sunt nevoiți să se adapteze la un trai în junglă, departe de confortul de acasă, iar alimentația lasă mult de dorit.

Însă, chiar și în aceste condiții, cei rămași în competiție dau tot ce pot în timpul probelor.  Astfel, jocul de comunicare de marți, 19 aprilie, a fost câștigat de tribul Vulturilor pentru a treia oară în această săptămână. Pe traseu, cele două triburi au avut un scor extrem de strâns, cu egalitate la fiecare punct. Ștafeta de 7 la 7 a fost disputată de Vulturii Alexandra Duli și Alex Delea și Tigrii Alexandru Nedelcu și Ștefania Ștefan.

Duli și Delea au reuşit să câştige comunicarea, astfel, atât ei cât şi ceilalţi membri au avut o convorbire scrisă cu un membru al familiei, prin mesaje pe Whatsapp.

Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor 2022

În cadrul consiliului de marți în pericol de eliminare au fost Mari Fica, TJ Miles și Relu Pănescu. Cei de acasă au decis că Relu Pănescu este concurentul care părăsește Survivor România 2022, aceasta luându-și rămas atât de la colegii săi, cât și de la adversari, în lacrimi.

„Prin prezența mea aici, am ajuns să apreciez cel mai mult mâncarea. Am ajuns să apreciez multe lucruri, multe persoane care zilnic trăiesc în aceste condiții.

În viața mea, nici măcar o zi nu am trăit așa. Iar noi nu apreciem de multe ori ce avem. Sunt multe lecții cu care plec acasă. E ceva wow, fantastic, incredibil ce am putut să trăiesc în aceste peste 3 luni de când sunt aici prezent.”, a spus Relu, cu ochii în lacrimi.

CITEŞTE ŞI: DE CE A FOST ELIMINAT, DE FAPT, CRBL DE LA SURVIVOR ROMÂNIA? SECRETUL BINE ASCUNS AL CÂNTĂREŢULUI

Motivul real pentru care Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor România

Însă, de ce a părăsit Relu Pănescu competiția? TJ Miles a declarat că nu a avut nicio emoție, acesta fiind convins că cel care va pleca acasă va fi cel mai în vârstă dintre concurenți.

Dar Mari Fica a fost foarte emoționată, gândindu-se că va fi trimisă acasă. Potrivit ShowBlitz.ro se pare că tânăra atletă a fost preferată de producători pentru că este un nume nou în show și pentru că în echipa Faimoșilor nu a avut ocazia să-și demonstreze abilitățile sportive pentru care a fost cooptată, fiind foarte timorată.

Mai mult decât atât, Mari Fica este plătită aproape la fel ca cei din echipa Războinicilor, astfel că prezența ei la Survivor România nu înseamnă o mare pagubă în buget.

VEZI ȘI:CUM S-A „RĂZBUNAT” O TELESPECTATOARE PRO TV PE DAN PAVEL! CE A FĂCUT ÎN TIMP CE SE UITA LA SURVIVOR. IMAGINEA A DEVENIT VIRALĂ

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani