S-a dat lege! Din 20 august, şoferii vor fi obligați să respecte noi reguli

S-a dat lege! Din 20 august, şoferii vor fi obligați să respecte noi reguli

S-a dat lege! Din 20 august, românii vor fi obligați să respecte noi reguli. Iată ce au hotărât autorităţile.

O nouă lege extrem de importantă prevede majorarea anumitor amenzi. Totul se va aplica din 20 august. Mai exact, cei vizați sunt acei conducători auto care nu au rovinietă valabilă.

Legea, care se va aplica din data de 20 august 2022, îi are în vedere pe conducătorii de mașini de transport persoane și marfă, dar și pe cei care conduc mașini mici. Este vorba despre legea numărul 241 din 2022, cea care vizează modificarea anexei numărul 2 din OG nr 15 din 2002 referitoare la aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

CITEŞTE ŞI: MODIFICĂRI ÎN CODUL RUTIER 2022. TOȚI ȘOFERII DIN ROMÂNIA SUNT VIZAȚI

În prezent, legea prevede ca amenda să fie între 250 și 500 de lei, însă, de luna viitoare, aceasta va ajunge să fie între 275 și 550 de lei.

Amenzile au crescut considerabil!

O astfel de amendă îți poate face o pagubă serioasă în buget. Legea promulgată mărește amenzile pentru lipsa rovinietei la fiecare categorie de autovehicule.

  • mașinile de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone plătește acum o amendă între 750 și 1.250 de lei, însă din august amenda va crește între 950 și 1.900 de lei
  • mașinile de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone va plăti o amendă între 1.550 și 3.100 de lei, față de 1.250 – 1.750 cât este în prezent
  • noua lege mai arată că mașinile de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone vor plăti o amendă între 2.750 și 5.500 de lei, față de 1.750 – 2.250 lei în prezent
  • în ceea ce privește mașinile de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe, amenda va fi între 3.550 – 7.100 de lei, în timp ce acum este între 2.750 – 3.000 de lei
  • mașinile de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe vor plăti o amendă între 5.950 – 11.900 de lei, în timp ce acum este între 3.000 – 4.000 de lei
  • noua lege mai arată că, din august, mașinile de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune vor plăti o amendă între 1. 550 – 3.100 de lei, în timp ce acum este între 1.250 – 1.750 de lei
  • în plus, mașinile care transportă persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune vor plăti amenzi între 2.750 – 5.500 de lei, în timp ce acum este 1.750 – 2.250 lei
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate