S-a aflat cui rămâne moștenirea Ionelei Prodan: “I-a cedat toată averea de câteva milioane de euro“

• Vedete

Ionela Prodan s-a stins din viață în urmă cu o săptămână, iar toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu averea ei, evaluată la câteva milioane de euro. Potrivit unor surse, se pare că Anca i-a cedat totul Anamariei Prodan, deoarece este sora mai mare și știe cel mai bine cum s-o managerieze.

 „Anca, sora Anei, a plecat spre America azi de dimineață. În toate aceste zile, cele două surori au umblat pe la notariate, iar Anca i-a cedat Anamariei toată averea lăsată moștenire de Ionela Prodan. A spus că e sora mai mare și că ea știe cel mai bine ce trebuie să facă. La ei în familie nu se pune problema de certuri, scandaluri, neînțelegeri.

 Nu a fost niciodată vorba despre așa ceva, scandaluri între frați pe avere sau pe alte subiecte. Ana umblă, acum pe la toate primăriile de sector, ca să rezvolve cu actele. Ionela Prodan a lăsat moștenire mai multe case, terenuri, locuri de veci, bani din drepturile de autor. E vorba despre câteva milioane de euro.”, a declarat o sursă din anturajul Anamariei Prodan Reghecampf pentru revista VIVA!.

Aceeași persoană susține că este foarte pisibil ca impresara să se mute definitiv în America și o să revină în România doar ocazional. ”Acum, Ana nu e hotărâtă ce să facă, mai cu seamă că cea mai mare parte a vieții ei se desfășoară în America. Fetele ei studiază acolo, băiatul cel mic joaă fotbal, deci viitorul lui va fi în străinătate, baiatul lui Reghe locuiește în Germania.

 Ana vine aici ocazional, cel mai probabil că multe dintre proprietăți vor fi vândute, ulterior. Acum, oricum, este pera devreme să stabilească asta. În ultimii ani, Anamaria a stat mai mult în Românai special pentru a petrece timp cu mama ei, care a refuzat să trăiască în alte parte. Acum, însă, că Ionela nu mai este, cu siguranță că se va muta în America definitiv și că va veni în România doar ocazional, când va mai avea aici treburi importante”, a declarat aceeași sursă, pentru revista VIVA!.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!