S-au dus previziunile! Carmen Hara a luat decizia! Ce va face vedeta de 64 de ani de acum înainte

S-au dus previziunile! Carmen Hara a luat decizia! Ce va face vedeta de 64 de ani de acum înainte

Carmen Mureșan, Hara pe numele de scenă, a luat decizia! Nu va mai fi cunoscuta prezicătoare de până acum pentru că vrea să revină la…muzică! 17 ani au trecut de când artista a scos ultimul album. Carmen, în vârstă de 64 de ani, și-a amintit de succesul pe care l-a avut în tinerețe, cu trupa Trio Express, și vrea să reînnoade acele momente unice.

În ciuda titlului, “Behind the Closed Doors”, noul album semnat Carmen Harra la fi lansat la o casă de discuri din România, la începutul lunii octombrie. De eveniment se va ocupa bunul prieten al fostei cântărețe, Octavian Ursulescu, martorul perioadei 1979-1987, când Trio Express, grupul solistei care ulterior s-a reprofilat, intrând în lumea clarvăzătorilor drept The Karma Queen, era foarte popular, scrie Libertatea. 

 “Practic, «Behind the Closed Doors» este o culegere de cântece care ne fac să descoperim karma de zi cu zi, ajutându-ne să ne învingem momentele de cumpără și dezordine, decodificându-se existența și viitorul. Sunt melodii cântate în română, engleză și spaniolă, care readuc speranța și optimismul ori care ne reamintesc că la orice vârstă poate apărea un nou început”, a povestit Octavian Ursulescu. (CITEȘTE ȘI: CARE ESTE DE FAPT AVEREA REALĂ A PREZICĂTOAREI CARMEN HARRA! CÂȚI BANI CÂȘTIGĂ ÎN AMERICA)

“Este un album de terapie spirituală universală prin intermediul muzicii, adevărate lecții de viață pentru stările sufletești”, susține Carmen Harra.

Ea se află în Statele Unite, unde locuiește din 1983 și unde a publicat multe cărți în care, conform spuselor sale, sunt “principii spirituale universale”.

Carmen Mureșan le-a avut colege în Trio Express pe Natalia Guberna și pe Angela Stonescu, apoi pe Stela Enache.

Carmen Harra, goală la 64 de ani!

La 64 de ani, Carmen Harra s-a dezbrăcat de inhibiții și a făcut senzație pe o plajă. Mai mult, celebra clarvăzătoare s-a pozat într-un moment în care era răsfățată de razele Soarelui: privirile nu au fost doar la trupul său, ci și la culoarea costumului de baie sexy pe care l-a purtat. Mulți dintre apropiați și fani i-au spus că arată formidabil la vârsta ei. (CITEȘTE ȘI: ARE SAU NU CARMEN HARRA OPERAȚII ESTETICE? CLARVĂZĂTOAREA A ELUCIDAT MISTERUL)

Vedeta i-a lăsat mască pe toți, după ce a urcat pe contul ei oficial de Instagram o poză de colecție în care apare într-un costum de baie roz. Cu ochelari de soare și un zâmbet larg pe față, ea s-a lăsat fotografiată la fel precum modelele internaționale.

“Super frumoasă!❤️”, “Ce forme ai, gurită”, “Superbă!!!?❤️,” sunt trei dintre numeroasele comentarii pe care le-a strâns postarea de mai jos a lui Carmen Harra.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia