Ecaterina Ladin, cunoscută și ca Dalida, după numele personajului din cel mai tare serial de comedie de la Pro TV, Las Fierbinți, a avut parte de sărbători atipice, umbrite de problemele de sănătate ale mezinului, bebeluș care va împlini luna aceasta 5 luni. Plănuită drept o vacanță de relaxare la malul mării, escapada actriței alături de soț și de cei 3 băieți ai lor a luat o întorsătură nefavorabilă, mai ales că vizita de urgență la spital s-a lăsat cu o internare de 5 zile, mama și bebelușul petrecând în spital Sărbătorile Pascale. CANCAN.RO are toate detaliile și vi le prezintă în exclusivitate.
Actrița, Laurențiu, partenerul său de viață, și cei 3 copii ai lor, Marcu, Petru și juniorul care va fi botezat luna aceasta cu prenumele Roman Cassian, au plecat înainte de sărbători la mare, unde stabiliseră să se relaxeze în zilele libere și să petreacă și Paștele. Vorba aceea: planul făcut de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
CITESTE ȘI: CE STUDII ARE, DE FAPT, DALIDA DIN LAS FIERBINȚI. ECATERINA LADIN S-A ADAPTAT MAI GREU VIEȚII DIN ROMÂNIA
Surse din anturajul cuplului au povestit, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO, că problemele de sănătate cu care s-a confruntat bebelușul au impus ca mama și juniorul să petreacă mai multe zile în spital.
“Ecaterina și bebelușul au ajuns în Constanța, la spital chiar înainte de Paște. În urma unui control amănunțit, medicii au decis să o interneze în spital alături de băiețel, care a fost diagnosticat cu bronșiolită – pneumonie și a rămas sub tratament în spital. Prin urmare, Ecaterina și bebelușul au petrecut Paștele în spital, iar soțul și ceilalți doi băieți ai lor au petrecut separat sărbătorile. Pentru sănătatea micuțului a fost cea mai bună alegere, nu aveau altă variantă. După 5 zile în care au stat în spitalul din Constanța, marți s-au externat, copilul este bine și au plecat acasă, spre București”, au povestit, pentru CANCAN.RO, persoane din anturajul familiei.
Ecaterina și Laurențiu Ladin sunt căsătoriți de 10 ani și au o familie numeroasă. Actrița din las Fierbinți a adus pe lume cel de-al treilea copil al cuplului, un băiețel, la finalul anului trecut.
Cuplul a păstrat tradiția și a desemnat pentru mezin aceiași nași, buni prieteni de familie, care i-au botezat și pe ceilalți doi copii. Roman este prenumele nașului, iar Cassian i-a plăcut actriței dintotdeauna, fiind un nume pe care și l-a dorit foarte mult. Iată că lucrurile s-au aranjat astfel încât mezinul să îl poarte și să i se potrivească. Aceleași surse ne-au povestit că botezul a rămas stabilit conform planului inițial, iar problemele de sănătate cu care s-a confruntat recent bebelușul nu au schimbat cu nimic lucrurile. Prin urmare, creștinarea micuțului, urmată de prima petrecere dată în cinstea lui vor avea loc în luna mai, actrița luând în calcul, în primul rând, ca vremea să fie mai caldă.
“Nu amână nimic, de ce să amâne botezul? La creștinarea copilului vor fi prezenți cei mai apropiați oameni și prieteni, dar nu va fi chef mare. Botezul va avea loc în București. Este o perioadă mai liberă pentru ea, pentru că are o pauză mai mare de la filmările pentru Las Fierbinți”, au adăugat aceleași persoane demne de încredere. Și-a dorit dintotdeauna să aibă o familie numeroasă și se bucură de cei 3 băieți cu care ea și soțul său au fost binecuvântați. De-a lungul timpului, actrița a mărturisit că beneficiază din plin de ajutorul partenerului de viață la creșterea copiilor, dar și că au un ajutor extern – o doamnă Mari care a venit la ei acasă, încă de la primul copil, ori de câte ori actrița a solicitat-o.
Ecaterina Ladin a dobândit un capital de simpatie din partea publicului atât prin prisma spectacolelor de teatru, cât și al rolului din comedia Las Fierbinți, difuzată la Pro TV. Actrița este strigată de multe ori pe stradă Dalida, după numele personajului pe care îl interpretează. Ecaterina Ladin a fost cooptată de la început în acest proiect, care avea să devină un adevărat fenomen. Drept dovadă, producătorii și reguizorii au decis ca serialul să aibă încă un sezon, fiind al 12 lea an de când actorii filmează la foc automat câte 12 ore pe zi. Cum era și firesc, s-au legat și prietenii trainice acolo, precum este amiciția dintre Anca Dumitra, Mirela Oprișor și Ecaterina Ladin.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.