Relația dintre Brigitte Năstase și Florin Pastramă nu este numai lapte și miere, cei doi s-au certat la o zi după logodnă. Scandalul este pe cale să izbucnească, mai ales că ambii sunt vulcanici și nu vor să lase, în favoarea celuilalt.
În ediţia de marţi, el şi-a sărbătorit ziua de naştere (13 martie), iar la finalul petrecerii a cerut-o pe Brigitte de nevastă şi ea a acceptat. Doar că ei se vor certa din nou, din cauza votului pentru următorii servitori.
Florin Pastramă își simte locul amenințat și încearcă să își salveze pielea de la duel. El încearcă să trimită o fată la duel şi, din păcate, nu respectă ce a discutat cu Brigitte. Nu doar noua lui iubită îi întoarce spatele, ci şi restul colegilor, iar Zmărăndescu spune despre Pastramă că „nu e barbat”.
Brigitte a făcut furori în anul 2000, când a fost desemnată Miss Top Model România. Mai mult de atât, ea a pozat pentru Playboy şi era chemată să prezinte mai ales colecţii de lenjerie intimă. La scurt timp, s-a căsătorit cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt, dar acesta a murit în 2002. Brigitte, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a devenit milionară, văduvă şi cu un copil. De asemenea, ea a continuat afacerile primului soț. Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase pe 17 iunie 2013 la Timișoara. Ceremonia religioasă a avut loc pe 9 iunie 2013, iar petrecerea s-a desfășurat la Poiana Braşov. La nuntă le-au fost alături peste 300 de prieteni.
Relaţia lor a fost presărată cu numeroase dispute, despărţiri şi împăcări. La începutul lunii martie 2018, au anunțat că divorțează, dar separarea oficială a fost amânată, pentru că nu s-au prezentat în fața magistraților, iar actele au expirat. Divorțul ofcial s-a pronunțat abia în luna septembrie a anului 2018. Zece minute le-a luat celor doi să pună capăt mariajului.