Scandal fără precedent la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la „Splash!”: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!

O situație incredibil de hilară, probabil fără precedent în televiziune, se consumă între Antena 1 și un fost concurent al emisiunii ”Splash! Vedete la apă”. Reprezentanții postului l-au dat în judecată pe Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elenei Gheorghe, după ce a câștigat una dintre ediții. Mai precis, bani i-au fost virați de două ori, din cauza unei gafe de contabilitate, iar povestea s-a complicat atât de rău încât s-a ajuns în fața judecătorilor. CANCAN.RO are detalii în exclusivitate.

În vara anului 2022, Costin Gheorghe a fost invitat să concureze la emisiunea ”Splash! Vedete la apă” și a devenit totodată câștigător al celei de-a cincea ediție. Premiul pe care trebuia să-l încaseze era unul modest, de doar 3.210 lei, potrivit înscrisurilor de la dosar.

Suma nu a fost transferată imediat, ci câteva luni mai târziu, la final de noiembrie. Problema e că, trei săptămâni mai târziu, un angajat al departamentului financiar al televiziunii a repetat transferal. Așa s-a ajuns ca fratele Elenei Gheorghe să încaseze de două ori premiul, adică 6.420 de lei.

”În motivare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Costin Gheorghe la restituirea sumei de 3.210 lei, sumă plătită fără a fi datorată, întrucât a fost virată de două ori în contul său bancar, deși avea dreptul să o încaseze doar o singură dată”.

Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, reprezentanții Antenei ar fi încercat să recupereze bani trimiși din greșeală, însă aici a intervenit prima problemă: Costin ar fi refuzat să-i mai dea înapoi!

”A precizat că încasarea dublă a sumei constituie îmbogățire fără justă cauză, generând obligația de restituire, conform art. 1.345 Cod civil. A mai arătat că, întrucât pârâtul a refuzat să primească notificarea nr. 3490/05.03.2024, a procedat la punerea sa în întârziere, conform art. 1.522 Cod civil”.

Costin Gheorghe a intrat în ”silenzio stampa” după ce a încasat banii

Când a văzut că nu-și poate recupera banii, postul de televiziune l-a dat în judecată și nu s-a mulțumit cu asta. Pentru că trecuseră doi ani deja, a plusat: a cerut și dobândă la banii care i-au fost transferați dintr-o eroare!

Costin Gheorghe, fratele celebrei cântărețe Elena Gheorghe

Costin, fratele Elenei Gheorghe

”A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 22.12.2022, întrucât patrimoniul său s-a majorat nejustificat cu suma de 3.210 lei, iar el era obligat să restituie această sumă încă de la data primirii acesteia”, se consemnează în cererea de chemare în judecată.

Inclusiv când a primti citație, Costin Gheorghe a devenit ”invizibil”. Potrivit documentelor de la dosar, acesta nu a dat curs nici solicitărilor instanței.

”Pârâtul nu a comunicat instanţei formularul de răspuns completat si nici nu a răspuns printr-un alt mijloc cererii formulate de reclamantă”.

Judecătorii au analizat toate dovezile depuse de Antena 1, inclusiv procesele verbale prin care a fost desemnat câștigător, cât și cele două ordine de plată, iar decizia a fost, evident, în favoarea televiziunii.

”În aceste condiţii, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, astfel că va admite cererea şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3210 lei reprezentând plată nedatorată (…) Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, calculată prin raportare la debitul de 3210 lei, începând cu data de 22.12.2022 și până la data plății efective”.

CITEȘTE ȘI: Costin Gheorghe nu se mai ferește de ochii lumii! Unde s-a afișat cu noua lui iubită

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai sexy atletă din lume a apărut doar într-un prosop și fanii au luat-o razna
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy atletă din lume a apărut doar într-un prosop și fanii au luat-o razna
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Click.ro
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Gandul.ro
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă