Scandal răsunător într-o școală din București după ce o profesoară le-a spus elevilor că sunt sclavii ei

• Știri
Scandal răsunător într-o școală din București după ce o profesoară le-a spus elevilor că sunt sclavii ei

Mai mulţi părinţi ai elevilor din clasele a VI-a şi a VIII-a de la Școala “Sfântul Andrei” din Capitală acuză profesoara de Educaţie Tehnologică că a vorbit urât cu elevii şi că a avut un comportament agresiv. Inspectoratul şcolar a demarat o cercetare disciplinară, aceasta nefiind prima abatere.

“La adresa Inspectoratului Şcolar, încă de miercuri s-au prezentat mai mulţi părinţi ai elevilor pe care profesoarea de tehnologie îi are în norma didactică cu o plângere referitoare la limbajul, comportamentul şi metodele de predare ale profesoarei, însoţiţi ulterior şi de doamna director a instituţiei de învăţământ. La aceste discuţii, alături de inspectorul geneal şcolar, s-a ajuns la concluzia în baza dovezilor că trebuie să demareze o cercetare disciplinară la adresa profesoarei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătoarea de cuvând a Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.

Manea mai precizează că cercetarea disciplinară va începe luni şi are termenul de soluţionare 30 de zile.

„Situaţia era cunoscută. Nu e prima dată când profesoara a ajuns la o unitate de învăţământ şi generează astfel de conflicte cu elevii şi părinţii acestora. Profesoara a participat de fiecare dată la examenele naţionale, acolo a luat o notă mare, care i-a permis să ocupe un post. De asemenea, are documentele medicale în ordine, fapt care semnifică că poate lucra în învăţământ”, a spus reprezentantul Inspectoratului şcolar.

Părinţii elevilor din clasele a VI-a şi a VIII-a de la Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” din Capitală au scris, în plângerea adresată directoarei instituţiei de învăţământ, că încă de la prima lecţie profesoara a creat o atmosferă „de intimidare” şi violenţă emoţională, comunicându-le că nu este prietena lor.

„Încă de la prima oră de predare, doamna profesor a creat o atmosferă de intimidare și violență emoțională/psihologică asupra elevilor, comunicându-le printre altele că „nu este prietena lor, le este șefă, iar ei sunt sclavii ei” și că „ei sunt vinovați de moartea mamei sale”. Lăsând la o parte regulile stricte impuse de dânsa, aceasta face afirmații în fața elevilor legate de faptul că deține o armă și menționează prin cuvinte nepotrivite acuzații ce nu fac obiectul disciplinei pe care o predă”, se arată în plângerea transmisă de părinți.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!