Acasă » Știri » Sport » Scandal uriaș la Cupa Mondială. Kylian Mbappé a izbucnit după atacurile rasiste ale unei senatoare: „Nu reprezentați Paraguayul”

Scandal uriaș la Cupa Mondială. Kylian Mbappé a izbucnit după atacurile rasiste ale unei senatoare: „Nu reprezentați Paraguayul”

De: Paul Hangerli 08/07/2026 | 08:30
Scandal uriaș la Cupa Mondială. Kylian Mbappé a izbucnit după atacurile rasiste ale unei senatoare: „Nu reprezentați Paraguayul”
Mbappe se războiește cu rasismul la Cupa Mondială, sursa-colaj CANCAN.RO

Victoria Franței în fața Paraguayului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale, a fost urmată de un scandal internațional. Kylian Mbappé a devenit ținta unor atacuri rasiste lansate de senatoarea paraguayană Celeste Amarilla, care l-a insultat în repetate rânduri pe rețelele sociale. Reacția căpitanului Franței a fost extrem de dură, iar cazul a atras intervenția Federației Franceze de Fotbal, a președintelui Emmanuel Macron, a Guvernului Paraguayului și chiar a președintelui FIFA, Gianni Infantino.

Totul a pornit după victoria Franței

Franța a învins Paraguay cu 1-0 în optimile Cupei Mondiale, grație unui penalty transformat de Kylian Mbappé. La scurt timp după meci, Celeste Amarilla, senatoare în vârstă de 61 de ani și membră a Partidului Liberal Radical Autentic, a publicat mai multe mesaje ofensatoare la adresa atacantului lui Real Madrid.

Pe Instagram, ea l-a descris pe Mbappé drept „un camerunez colonizat care încearcă disperat să se dea drept francez”, adăugând că este „plin de resentimente, arogant și urât”.

Senatoarea a continuat spunând că fotbalistul a fost „nervos și îngrozit de frică pe tot parcursul meciului”, iar despre naționala Franței a afirmat că „nu a fost în stare să marcheze niciun gol și a câștigat la limită”.

Senatoarea Celeste Amarilla, atac la Mbappé

Mai mult, Amarilla a scris că singurul reproș pe care îl are față de echipa Paraguayului este că jucătorii „nu i-au dat o palmă zdravănă” lui Mbappé după fluierul final.

Anterior, pe platforma X, aceasta redistribuise o fotografie în care Mbappé celebra golul în fața portarului Orlando Gill și scrisese:

„Bruta aceea nici măcar n-a învățat să scrie. În loc de lapte matern a supt nuci de cocos, iar cele mai educate ființe pe care le-a ascultat vreodată au fost cimpanzeii.”

Adresându-se portarului Paraguayului, ea adăuga:

„Ar fi trebuit să-i arăți degetul mijlociu, Orlando Gill.”

Mbappé: „Sunteți o femeie josnică”

Atacantul francez a reacționat luni printr-un mesaj publicat pe platforma X.

„Doamnă Celeste Amarilla, sunteți o femeie josnică, nedemnă de funcția pe care o ocupați. Nu reprezentați Paraguayul, o țară care a demonstrat atât de multă pasiune și onoare pe parcursul acestui turneu.

Prin iresponsabilitatea și rasismul dumneavoastră fățiș, întreaga lume a uitat deja parcursul istoric și efortul pe care jucătorii Paraguayului l-au făcut la această Cupă Mondială. Totul este acum umbrit de o femeie incompetentă care oferă cea mai proastă imagine posibilă a propriei țări.

Nu voi permite niciodată ca oameni ca dumneavoastră să răspândească ura și rasismul în lume”, a transmis Mbappé.

Federația Franceză a sesizat procurorii

Federația Franceză de Fotbal și-a exprimat imediat sprijinul total pentru căpitanul echipei naționale și a anunțat că a sesizat Parchetul pentru declanșarea unor proceduri legale.

„Remarcile rasiste făcute de senatoarea paraguayană Celeste Amarilla la adresa lui Kylian Mbappé sunt absolut revoltătoare și inacceptabile. Aceste declarații sunt de natură penală și condamnabile. Ele trebuie urmărite în justiție, aici și oriunde altundeva.

Federația își exprimă sprijinul deplin pentru căpitanul său, pentru jucătorii echipei Franței și pentru toate victimele unor asemenea declarații odioase. Aceste afirmații aduc rușine celor care le fac și celor care le răspândesc”, se arată în comunicatul FFF.

Macron și ministrul Sportului au condamnat atacurile

Scandalul a ajuns rapid la cel mai înalt nivel al statului francez. Ministrul Sportului, Marina Ferrari, a calificat declarațiile drept „abjecte, rușinoase și cu atât mai inacceptabile cu cât provin din partea unui politician”.

Și președintele Emmanuel Macron și-a exprimat susținerea pentru căpitanul Franței.

„Președintele Republicii este alături de Kylian Mbappé și de echipa Franței în fața atacurilor rasiste îndreptate împotriva căpitanului Les Bleus”, a transmis Palatul Élysée.

Guvernul Paraguayului s-a delimitat de senatoare

Luni după-amiază, Ministerul de Externe al Paraguayului a publicat un comunicat oficial prin care condamnă afirmațiile lui Celeste Amarilla.

Autoritățile au precizat că acestea sunt „contrare valorilor și principiilor care inspiră conviețuirea pașnică și respectul pentru demnitatea umană”.

Guvernul a subliniat că declarațiile reprezintă exclusiv opinia senatoarei și nu reflectă poziția oficială a statului paraguayan sau a poporului din Paraguay.

Senatoarea și-a șters mesajele, dar așteaptă scuze de la Mbappé

După valul de reacții, Celeste Amarilla a publicat o scrisoare deschisă în franceză și spaniolă. Ea a susținut că problema sa era cu jucătorul, nu cu Franța, și a afirmat că regretă faptul că l-a insultat folosind „aceleași jigniri” pe care, spune ea, le-a primit de-a lungul vieții din cauza originii sale metise.

Senatoarea a precizat că și-a șters mesajele de pe rețelele sociale. Totuși, aceasta i-a cerut și lui Mbappé să își ceară scuze, acuzându-l că afirmațiile sale la adresa ei reprezintă o formă de violență bazată pe gen și avertizând că ar putea iniția acțiuni în justiție dacă fotbalistul nu își retrage declarațiile.

Gianni Infantino: „Trebuie să învingem rasismul”

Și președintele FIFA, Gianni Infantino, a intervenit în scandal.

„Întreaga lume a fotbalului și societatea sunt alături de căpitanul Franței. Trebuie să luptăm împotriva rasismului și să îl învingem împreună”, a transmis acesta într-un mesaj publicat pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: De ce fotbaliștii stângaci sunt valoroși? Lionel Messi și Erling Haaland sunt jucători „rari”

 Dieta lui Leo Messi, dezvăluită. Cele 7 alimente care nu îi lipsesc la Mondial

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video