Scoția – Anglia, rivalitatea supremă în rugby

Scoția - Anglia, rivalitatea supremă în rugby

Cel mai așteptat meci al etapei a doua din Turneul celor Șase Națiuni se dispută sâmbătă pe stadionul Murrayfield din Edinburgh între naționalele Scoției și Angliei. Calcutta Cup, confruntarea care pune față în față cele două echipe, a oferit mereu ceva special. În primul rând, datorită unei rivalități cum nu mai există în sportul mondial pentru că fiecare ciocnire dintre cele doua națiuni pe gazon a avut ceva și din trecutul tumultuos al istoriei Marii Britanii.

Asta pentru că în momentul când rivalitatea în rugby era în faza incipientă, Anglia și Scoția se înfruntau mai mult pe câmpul de luptă și mai puțin pe cel sportiv. Din 1872, de la primul duel direct până în prezent, reprezentativa Trandafirului s-a detașat, încet, dar sigur, de selecționata Ciulinului, ceea ce a făcut ca fiecare succes al Scoției să fie savurat la maximum.

Mereu, a existat o motivație aparte în rândul highlander-ilor când au avut în față tricoul alb al englezilor pe care au făcut tot posibilul sa-l tăvălească prin noroaie în goana după o minge ovală, indiferent de deznodământul meciului. Dincolo de toate aspectele sportive, derby-ul dintre Anglia și Scoția este impregnat de sânge, transpirație și un respect tacit din vremuri când nu exista un alt etalon în ceea ce privește rivalitatea în rugby.

În ciuda acestei îndârjiri extraordinare a Scoției, Anglia a ajuns să își domine autoritar rivala în confruntările directe, cu 75 de succese și 43 de înfrângeri, alte 19 meciuri încheindu-se la egalitate. Totuși, scoțienii sunt neînvinși în ultimele două întâlniri din Calcutta Cup, câștigând în urmă cu doi ani pe Murrayfield cu 25-13 și remizând în sezonul trecut, 38-38 la Londra. Asta după ce Anglia obținuse opt succese la rând, iar în ultimul, disputat pe 11 martie 2017, a realizat cea mai clară victorie din toate timpurile în fața marilor rivali.

Acum, ambele naționale vin după eșecuri în runda inaugurală: Scoția a pierdut cu 19-12 pe terenul Irlandei, în timp ce Anglia a fost învinsă de Franța la Paris cu 24-17, astfel că niciuna dintre echipe nu își mai permite vreun pas greșit.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!