Secretul din cazul Caracal. Adevărul despre fiul lui Gheorghe Dincă

Secretul din cazul Caracal. Adevărul despre fiul lui Gheorghe Dincă

Dan, fiul cel mare al lui Gheorghe Dincă, ar fi fost implicat în urmă cu mai mulţi ani într-un caz de viol, iar cel care l-ar fi scăpat de închisoare pe tânăr a fost chiar tatăl său, acuzat în prezent că a ucis două fete după ce le-ar fi agresat sexual.

Gheorghe Dincă are 4 copii. O fată şi trei băieţi. Vecinii spun că familia s-a destrămat în urmă cu aproximativ 10 ani când Dincă s-a întors singur din Italia. Soţia venea acasă o dată, de două ori pe an, iar copiii nu au mai fost văzuţi niciodată trecând pragul casei părinteşti.

„Ceva s-a întâmplat atunci între ei. Nu au spus niciodată ce, dar zvonuri au fost multe la vremea respectivă. De exemplu, pe strada noastră se vorbea că Dincă s-a întors în România pentru că ar fi fost implicat într-un caz de trafic de persoane în străinătate. Pe 26 iulie, când poliţiştii au intrat în casa lui Dincă, toţi ne-am gândit la ce se vorbea atunci. Am înţeles, însă, că anchetatorii au verificat informaţia asta, dar nu au găsit nimic”, au declarat vecinii lui Dincă.

Oamenii mai spun că înainte de a pleca în italia, unul dintre copiii lui Dincă, mai exact fiul cel mare, ar fi fost implicat într-un caz de viol. „Fiul lui Dincă, Dan, a participat la un viol în grup. A fost cu mai mulţi băieţi, au dus fata undeva pe câmp şi şi-au bătut joc de ea. Noi am auzit povestea, dar părinţii nu au vrut să povestească nimic, erau foarte secretoşi. Chiar am întrebat-o pe doamna Dincă dacă e adevărat ce se aude, dar n-a stat de vorbă cu mine, mi-a zis că sunt prostii, că băiatul ei n-a făcut nimic, ceilalţi au violat. Am auzit că fata a fost convinsă să-şi retragă plângerea. Tatăl a rezolvat problema cu prietenii poliţişti. Pe vremea aia la Dincă veneau mulţi poliţişti, le repara maşinile”, povesteşte una dintre vecinele familiei Dincă, potrivit adevarul. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!