Decizie definitivă în cazul milionarului Mihai Bizu, acuzat că a încercat să-și înece soția în jacuzzi. Curtea de Apel București a schimbat încadrarea juridică din tentativă de omor în violență domestică și l-a condamnat pe afacerist la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă!
Mihai Bizu, unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din București, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, după ce Curtea de Apel București a admis apelurile formulate în dosarul în care acesta era acuzat de mai multe fapte de violență împotriva fostei soții.
Inițial, Bizu primise o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, după ce fusese acuzat că a încercat să-și ucidă soția într-un jacuzzi, în stațiunea Mamaia. Ulterior, în cursul procesului, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă de omor în lovire sau alte violențe în formă agravantă – violență în familie.

Pe parcursul anchetei, au ieșit la iveală mai multe episoade violente. În vara anului 2021, Mihai Bizu a fost surprins agresându-și fosta parteneră în plină stradă, în Mamaia. Incidentul a fost filmat de martori, iar imaginile au fost depuse la dosar. Femeia a ajuns la spital cu răni grave și a prezentat instanței documente medicale, înregistrări audio și video, inclusiv amenințări cu moartea.
Magistrații au contopit pedepsele pentru loviri și alte violențe în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și influențarea declarațiilor, stabilind o pedeapsă finală de 2 ani și 8 luni de detenție, în regim de executare.
De asemenea, instanța i-a interzis lui Mihai Bizu, pentru o perioadă de până la 3 ani, să comunice cu fosta soție sau să se apropie de aceasta ori de locurile în care ea își desfășoară activitatea.
Sentința este definitivă!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.