Serialul fenomen, așteptat de toată România, revine la Netflix. Când vor fi difuzate ultimele episoade din controversata producție

Serialul fenomen, așteptat de toată România, revine la Netflix. Când vor fi difuzate ultimele episoade din controversata producție

Netflix a anunțat când vor fi lansate ultimele episoade din cea mai controversată producție. Este vorba de The Crown, serialul care prezintă povestea domniei Reginei Elisabeta a II-a. Seria este printre cele mai apreciate producții de pe platforma de streaming, devenind și mai popular după moartea suveranei. Vizionările au crescut cu 800% în Marea Britanie, dar și în alte țări, precum SUA, Franța și Australia.

Serialul, care a intrat rapid în atenția abonaților Netflix și care a adunat o mulțime de aprecieri în rândul fanilor, se apropie de final și asta pentru că sezonul 6 este ultimul. Fanii au așteptat cu sufletul la gură să afle când va fi disponibil pe platformă.

O dată oficială de lansare nu a fost deocamdată dezvăluită, însă se așteaptă ca și serialul să apară undeva în toamna anului 2023.

Se zvonește că sezonul 6 va da peste cap tot parcursul serialului The Crown și va aduce în lumină povești tabu, prea puțin discutate în spațiul public.

În ceea ce privește acțiunea, regizorii vor prezenta moartea Prințesei Diana, interpretată de Elizabeth Debicki, și începutul relației dintre Prințul William și Kate Middleton, care s-au cunoscut când amândoi erau studenți la Universitatea St. Andrews din Scoția.

CITEȘTE ȘI: DESPĂRȚIREA ȘOC A PRINȚULUI HARRY, EXPLICATĂ CHIAR DE CELEBRUL MEMBRU AL CASEI REGALE BRITANICE: „CÂT DE MULT SÂNGE VA MAI TREBUI SĂ PĂTEZE?”

Astfel se așteaptă să existe cel puțin o parte din funeraliile Prințesei Diana, în care vor fi surprinși și Prințul William, dar și Prințul Harry.

Întrebată de EW, anul trecut, despre îngrijorările legate de modul în care serialul creat de Peter Morgan va trata moartea Dianei, Debicki a răspuns: „Voi spune că Peter și întreaga echipă a acestui proiect fac tot ce le stă în putință pentru a trata totul cu atâta sensibilitate, adevăr și complexitate, la fel ca și actorii. Cantitatea de cercetare, și de grijă, și de conversații și dialoguri care au loc este pur și simplu imensă. Încă de la prima întâlnire [cu] Peter, am știut că am intrat în acest spațiu în care acest lucru a fost luat în serios [într-un] mod profund grijuliu. Așa că aceasta este experiența mea cu acest serial.”

Un alt eveniment important, care ar urma să fie prezentat în sezonul cu numărul 6 al serialului The Crown, este reprezentat de decesul Prințesei Margaret, urmat fiind de momentul în care Prințul William o întâlnește pe soția sa, Kate Middleton.

Familia Regală nu este încântată de serial

Deși este un serial biografic despre membrii Familiei Regale, aceștia nu sunt deloc de acord cu el. Mai mult decât atât, au reușit să oprească de câteva ori filmările.

„Apreciem că oamenii se bucură de această interpretare fictivă a evenimentelor istorice. Totuși trebuie să o facă știind că Familia Regală nu este complice la interpretările făcute de realizatorii acestui program. Casa Regală nu a fost niciodată de acord să verifice sau să aprobe conținutul, nu a cerut să știe ce subiecte vor fi incluse și nu și-a exprimat niciodată o opinie cu privire la acuratețea programului”, a scris Palatul Regal într-un comunicat de presă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!