Sfârșit tragic pentru Roman, un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta a murit în urma unui accident de motocicletă. Se pare că bărbatul s-a angajat într-o depășire riscantă, a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit violent de un stâlp.
Tragedia a avut loc luni, 28 septembrie, în jurul orei 20:00. Accidentul s-a produs pe drumul provincial 62, pe teritoriul comunei Roverbella, la mică distanță de Mantova, în Italia. Deși echipajele medicale au sosit repede la fața locului pentru Roman nu s-a mai putut face nimic.
Roman a murit într-un tragic accident
Roman Șuluțea era originar din Republica Moldova și de ceva timp se stabilise în Italia, împreună cu familia – soția și cei patru copii. Potrivit primelor informații, Roman a murit pe loc după ce motocicleta sa a lovit un stâlp și a ajuns într-un șanț.
Bărbatul de 47 de ani, care locuia chiar în Roverbella alături de soție și copii, se deplasa pe motocicleta sa Honda către Castiglione Mantovano, o localitate componentă a comunei Roverbella, situată la aproximativ 15 kilometri de reședința de provincie. Însă, o manevră riscată i-a adus sfârșitul.
Potrivit martorilor, Roman s-ar fi angajat într-o depășire riscantă, după care a pierdut controlul motocicletei. Vehiculul a părăsit carosabilul și a lovit un stâlp al rețelei electrice, înainte de a ajunge în șanțul de pe marginea drumului.
Ceilalți șoferi au dat imediat alarma, iar la fața locului au sosit carabinierii din cadrul stației San Giorgio Bigarello, pompierii din cadrul comandamentului provincial Mantova și echipajele medicale de la Porto Emergenza, cu o ambulanță și o mașină de intervenție rapidă. În ciuda intervenției imediate a serviciului de urgență, pentru bărbatul de 47 de ani nu s-a mai putut face nimic. Decesul a fost declarat la fața locului.
Autoritățile din Italia au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. Bărbatul a lăsat în urmă o soție și patru copii care nu o să își mai vadă niciodată tatăl.
CITEȘTE ȘI:
Doliu în familia actorului Chad Lowe. Fiica acestuia a murit la doar 13 ani
Noi detalii în cazul morții Valentinei. Tânăra de 28 de ani voia să-l părăsească pe Vlad Bălțățeanu